Liga I începe cu derbyul Rapid - Steaua

Ultima actualizare:

    De la ultimul derby, doar Daniel Pancu a mai rămas la Rapidfoto: mediafax
De la ultimul derby, doar Daniel Pancu a mai rămas la Rapidfoto: mediafax

Campionatul Mondial din Brazilia se apropie de sfârşit şi curând ne vom întoarce la oile noastre. Ieri, la sediul LPF, s-a tras ţintarul următorului sezon din Liga I, care va debuta în forţă, cu un meci de tradiţie.

Sâmbătă, 26 iulie, se va juca prima etapă din noul sezon al Ligii I, care va începe în forţă. Sorţii au ales ca Rapid şi Steaua să se întâlnească din start, în ceea ce se anunţă un meci de foc având în vedere rivalitatea dintre cele două echipe. Rapid e gazdă la această partidă, care se va disputa cel mai probabil pe Arena Naţională, pentru că Stadionul Giuleşti nu mai corespunde criteriilor de siguranţă a spectatorilor.

În prima etapă se vor mai juca Craiova – Pandurii, CFR – Ceahlăul, Târgu Mureş – “U” Cluj, Chiajna – Astra, Dinamo – Oţelul, Braşov – Petrolul, Botoşani – Gaz Metan şi Iaşi – Viitorul. Următorul derby al sezonului este programat pentru etapa a IX-a, undeva la finalul lunii septembrie, între Rapid şi Dinamo, de asemenea cu feroviarii pe post de gazde. Clasicul României, Steaua – Dinamo, e programat abia în etapa a XIII-a, la început de noiembrie, cu roş-albaştrii pe post de gazde.

Meciurile se văd pe UPC, dar cu plată!

Începând din acest sezon şi pentru următoarele cinci, meciurile din Liga I se mută de pe RCS RDS pe UPC şi se vor vedea pe Transilvania Look şi Look TV. Nu va mai fi gratis, abonaţii fiind nevoiţi să plătească de acum o taxă suplimentară de 10 lei pentru noul pachet creat, numit Extra Fotbal. Doar aici vor fi incluse programele care vor transmite meciurile din Liga 1. Singurul program care va rămâne la liber, în pachetul de bază, e Look TV Plus, dar va transmite doar emisiuni de analiză, nu meciuri.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Razboi in ucraina, soldat drapel shutterstock 2130583775 jpg
image
image
image
image
image
image
sabalenka instagram jpg
Maradona
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net