Liga Campionilor 2016: Atletico vrea răzbunare cu Real

Ultima actualizare:

    Ronaldo va reveni printre titularii Realului, accidentarea sa nefiind una gravăFoto: AP
Ronaldo va reveni printre titularii Realului, accidentarea sa nefiind una gravăFoto: AP

Milano e sâmbătă ocupat de forţe spaniole, zeci de mii de madrileni venind să-şi tranşeze la distanţă de casă derby-ul local. Real – Atletico, locurile 2 şi 3 din La Liga, se bat din nou pentru trofeul celei mai importante competiţii intercluburi din lume. Pentru alb-roşii ar fi primul, iar pentru trupa blanco al 11-lea.

Dacă în 2014 Lisabona a găzduit marea înfruntare madrilenă, acum e rândul stadionului San Siro, unde Diego Simeone a jucat doi ani pentru Inter. Argentinianul nu se gândeşte decât la revanşă, după ce în urmă cu doi ani a ratat la mustaţă trofeul. Pe Da Luz, Atletico a condus cu 1-0 până în minutul 90+3 când s-a întâmplat nenorocirea şi Sergio Ramos a egalat. Cu om în minus după eliminarea lui Arda Turan, totul s-a năruit pentru Atletico, care a mai primit trei goluri şi i-a permis Realului să câştige a 10-a Ligă a Campionilor din istoria clubului.

Nimeni în afara fanilor înrăiţi nu se poate gândi acum decât la răzbunarea celui mic. Torres şi compania trebuie să facă dreptate şi să-şi adjudece în sfârşit o finală, după cele pierdute în 1974 şi 2014. Zinedine Zidane nu e însă impresionat de asemenea argumente lacrimogene şi e disperat după trofeu, mai ales că ar fi primul antrenor francez din istorie care reuşeşte asta. Are ceva probleme în apărare, unde Varane lipseşte accidentat, dar poate conta pe Cristiano Ronaldo, a cărui accidentare nu s-a dovedit foarte gravă. Partida va fi în direct pe Pro TV şi Dolce Sport 1, de la ora 21:45.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net