Le-a luat banii şi-a plecat

Ultima actualizare:

Fostul selecţioner al României a încheiat conturile cu Al-Ittihad, nu înainte de a-i stoarce pe şeici de aproximativ un milion de euro.

La finalul anului trecut, Victor Piţurcă a semnat un contract pe două sezoane cu gruparea din Jeddah, dar a fost somat să plece după doar opt luni. Bineînţeles, Piţi n-a acceptat rezilierea înţelegerii decât în schimbul une sume consistente de bani. În stilul său caracteristic, românul de 59 de ani s-a folosit de contractul său „beton“: cinci milioane de dolari pentru doi ani. Degeaba au tot încercat arabii să-l convingă să rezilieze acordul primind doar banii pentru lunile în care a antrenat echipa. Piţurcă nici n-a vrut să audă! Iar Al-Ittihad nu putea numi un alt tehnician până nu încheia socotelile cu fostul selecţioner al României. Drept urmare, reunirea lotului a fost amânată şi, într-un final, arabii au cedat. Potrivit ziarului local „Al-Riyadh“, şefii lui Al-Ittihad l-au despăgubit cu 900.000 de euro pe Piţurcă pentru rezilierea contractului şi l-au numit membru în Consiliul de Onoare al clubului. Abia după ce a încasat banii, Piţi s-a prezentat la Jeddah, s-a pupat cu foştii săi elevi şi arabii au răsuflat uşuraţi că au scăpat de „Satana“.

Ce a făcut Piţurcă la Al-Ittihad

  • Campionat – Locul 4
  • Cupa Prinţului – Eliminare în optimi
  • Cupa Campionilor Arabiei Saudite – Eliminare în semifinale

Bilanţ: 12 victorii, 4 egaluri, 7 înfrângeri

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Razboi in ucraina, soldat drapel shutterstock 2130583775 jpg
image
image
image
image
image
image
sabalenka instagram jpg
Maradona
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net