Le-am dat trezirea chilienilor!

Ultima actualizare:

    Mihai Pintilii  a jucat perfect  în victoria  împotriva  chilienilor
Mihai Pintilii a jucat perfect în victoria împotriva chilienilor

În urmă cu nici două săptămâni, România a întâlnit Chile. Am învins, deşi nu eram favoriţi, 3-2, iar de atunci elevii lui Pizzi s-au schimbat total. Au întâlnit Camerun şi Germania în competiţia campioanelor din Rusia şi au obţinut o victorie, respectiv un egal. Azi se vor duela cu Australia.

Ultimul test înaintea Campionatului Mondial din 2018 e Cupa Confederaţiilor, întrecere cu caracter amical ce a adus la start câştigătoarele din toate zonele lumii, din Europa şi până în Oceania.

În Grupa B favorite să ajungă în semifinalele de săptămâna viitoare sunt Chile şi Germania. 

Ele s-au şi duelat zilele trecute şi au încheiat la egalitate, 1-1, vedeta Alexis Sanchez deschizând scorul încă din minutul 6, el fiind declarat şi omul meciului. „Am întâlnit o echipă foarte bună, cu un stil agresiv şi, de ce nu, Chile – Germania ar putea fi o finală frumoasă în viitor”, a spus atacantul lui Arsenal, dorit insistent de forţele Europei şi cotat la 65 de milioane de euro. 


    Sud-americanii n-au  pierdut nici un meci în  Cupa ConfederaţiilorFoto: Getty Images
Sud-americanii n-au pierdut nici un meci în Cupa ConfederaţiilorFoto: Getty Images

Sud-americanii i-au învins şi pe cei din Camerun, 2-0, iar azi vor juca împotriva Australiei, câştigătoarea Cupei Asiei.

Cert e că după ce românii i-au depăşit, la data de 13 iunie pe Cluj Arena, oamenii lui Pizzi sunt de neoprit. Iar performanţa noastră e notabilă fiindcă rivalii nu mai pierduseră din martie, când Argentina s-a impus la limită, 1-0.

Oricum, chilienii, trupă ce deţine Copa America, sunt creditaţi să obţină şi trofeul Cupei Confederaţiilor, premiul fiind pe măsură, cinci milioane de dolari. 

image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net