«IL Luce», fabrica de trofee. A ajuns la cel de-al 21-lea

Ultima actualizare:

    Mircea Lucescu este la Şahtior din 2004
Mircea Lucescu este la Şahtior din 2004

Lucescu, 70 de ani, e cel mai titrat tehnician român. Pe unde a trecut a obţinut trofee, iar acum, după ce a câştigat Supercupa Ucrainei, a atins o bornă istorică: 30, dintre care 21 alături de „minerii” din Doneţk.

Meciul de la Odessa, Supercupa Ucrainei dintre Şahtior şi Dinamo Kiev, câştigătoarea titlului şi a Cupei, s-a încheiat cu scorul de 2-0 pentru trupa românului. Golurile au venit târziu, în minutele 90+2 şi 90+4, de la Srna şi Bernard, dar au consfinţit obţinerea a celei de-a şaptea Supercupe cu Mircea Lucescu pe banca tehnică. “A fost un meci echilibrat, dar pe final ei au cedat. Au exagerat cu faulturile, însă îi felicit fiindcă au o echipă puternică, cu fotbalişti de valoare”, a comentat “Il Luce”, omul care e pe banca trupei patronate de Ahmetov din 2004. Apoi, a continuat, neuitând să-şi “înţepe” subtil adversarii: “Am tot cerut să se schimbe sistemul competiţional, să avem play-off şi play-out, mai ales că noi avem un joc mai spectaculos decât cei de la Dinamo Kiev. În noua ediţie de campionat vreau să evoluăm la Odessa în meciurile cu Dinamo şi Dnepr, adică în derby-uri”. În Ucraina, ţară lovită de conflicte armate, sezonul fotbalistic va începe mâine, iar Şahtior va debuta duminică în compania celor de la Oleksandria.

Trofeele lui Lucescu

  • Şahtior Doneţk: 8 titluri (2004-2012); 5 Cupe (2004, 2008,2010-2013); 7 Supercupe (2005,2008, 2010, 2012-2015); 1 Cupa UEFA (2009)
  • Dinamo: 1 titlu (1990); 2 Cupe (1986,1990)
  • Rapid: 1 titlu (1999); 1 Cupa (1998); 1 Supercupa (1999)
  • Galatasaray: 1 titlu (2002); 1 Supercupa Europei (2002)
  • Beşiktaş: 1 titlu (2003)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ebrahim Raisi FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Oleksandr Usyk si Tyson Fury (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
CFR Cluj Farul Constanta (Sportpictures) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Servetelul acordului de transfer al lui Lionel Messi la FC Barcelona (EPA) jpg
FC Botosani CS Mioveni, Aldair (Sportpictures) jpg
Dinamo (Sportpictures) jpg
Monica Niculescu (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net