Hamroun vrea să plece, dar nu e lăsat

Ultima actualizare:

    Jugurtha Hamroun  a marcat golul  care a adus Stelei  Cupa Ligii
Jugurtha Hamroun a marcat golul care a adus Stelei Cupa Ligii

După Varela şi Chipciu, ca şi transferaţi la PAOK Salonic, respectiv Anderlecht, Steaua ar mai putea pierde un jucător de bază în această vară.

Algerianul Jugurtha Hamroun a marcat cu o “scăriţă” din penalty golul care a adus Stelei trofeul Cupei Ligii în finala cu Chiajna (2-1), iar la finalul meciului a vorbit despre viitorul său la gruparea roş-albastră.

”Nu mă gândesc la plecare, dar e și asta o idee. Vom vedea, știți, sunt oferte pe care nu le poți refuza. Nu e vorba doar de mine, ci și de cariera mea, de familia mea, de viața mea. Oamenii nu cunosc aceste lucruri”, a declarat fotbalistul, în vârstă de 27 de ani.

În mod cert, la urechile lui Hamroun a ajuns faptul că e pe lista de transferuri a mai multor formaţii din Orient, acolo unde se învârt banii cu lopata. “Hamroun are ofertă de două milioane de euro de la Al Sadd din Qatar”, a confirmat Mirel Rădoi, un bun cunoscător al fotbalului din acea parte a lumii.

Are oferte din Orient

Din păcate pentru Hamroun, şefii Stelei nici nu concep o despărţire în acest moment, cel puţin până la finalul preliminariilor din cupele europene. “Cu Hamroun am încheiat discuţia, va rămâne la echipă”, a spus Laurenţiu Reghecampf. Rămâne de văzut cum se va împăca algerianul cu ideea că are şanse să plece, dar i se pun beţe-n roate.

Doar Achim l-a impresionat pe patron

Patronului roş-albaştrilor nu i-a plăcut deloc felul în care a arătat echipa antrenată de Laurenţiu Reghecampf în finala Cupei Ligii. Astfel, Gigi Becali a părăsit Arena Naţională înainte de festivitatea de premiere, acuzându-şi în termeni duri jucătorii. “Ei dacă au salariile asigurate nu se omoară. Ce le pasă lor dacă pierdem 400.000 euro? M-a deranjat atitudinea, un meci ca ăsta te face să nu mai investeşti. Să zicem că l-au luat ca pe un meci de antrenament, dar să vedem pe viitor. Mi-a plăcut Achim, e un jucător care m-a încântat. În rest, nu mai aduc nici un jucător. Păi să mai dau şi bani?”, a declarat finanţatorul stelist.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Record peste Arad 3 jpg
image
image
image
image
image
image
sabalenka instagram jpg
Maradona
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net