Hagi şi Mutu, contra Baresi şi Schillaci

Ultima actualizare:

    Mutu revine în tricoul naţionalei, dar al celei a veteranilorFoto: AFP
Mutu revine în tricoul naţionalei, dar al celei a veteranilorFoto: AFP

Meci de gală în capitală. Fostele glorii ale naţionalelor României şi Italiei vor lupta într-un amical de zile mari pentru copiii defavorizaţi din două parohii din judeţele Covasna. Starul echipei noastre e Mutu.

Evenimentul e organizat de Ambasada Italiei şi Societatea Academică a Ştiinţelor Comportamentale din România, condusă de Gabriela Iorgulescu, soţia conducătorului LPF. Astfel, diseară, de la ora 19.00, fanii îi vor putea vedea la lucru în sala Floreasca pe cei care au scris istorie pentru fotbalul mondial.

Schillaci a fost golgheterul CM din 1990
Schillaci a fost golgheterul CM din 1990

 Pentru România vor evolua Bogdan Stelea, Hagi, Mutu, Dan Petrescu, Ilie Balaci, Daniel Prodan, Miodrag Belodedici, Ioan Andone sau Iorgulescu, iar adversarii vor fi de acelaşi calibru, Franco Baresi, Schillaci, Gentile, Alessandro Bianchi, Alberigo Evani sau Antognoni.

“Nu am mai jucat de mult fotbal în sală, dar sunt pregătit, fotbalul e la fel peste tot. E un eveniment care ne bucură pe toţi, pentru că putem să-i ajutăm pe cei neajutoraţi. Sper să vină cât mai multă lume să putem face cât mai multe pentru aceşti copii. Adversarii sunt mai în vârstă decât mine, dar e o onoare să joc în compania lor”, a spus Mutu.

“Am acceptat cu plăcere pentru că este vorba despre copii. Sunt încântat că mă voi întâlni cu foşti adversari, cu care am rămas prieten. Nu în fiecare zi ai ocazia să te întâlneşti cu Gentile sau Antognoni şi abia aştept să mă revăd cu ei”, a declarat şi Ilie Balaci.

Biletele se găsesc la casele Sălii Floreasca azi şi mâine, de la ora 12.00 până la 18.00, preţul fiind de 15 lei la peluză şi 40 la tribuna I şi a II-a. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
medicamente jpg
image
image
image
image
image
image
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Cristiano Ronaldo (Facebook) jpg
Csíkszereda Dinamo (Sportpictures) jpg
Dinamo Csikszereda (Sportpictures) jpg
Universitatea Craiova Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Miodrag Belodedici (Sportpictures) jpg
gina gogean jpg
Cupa Greciei (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net