Hagi s-a umplut de "milionari"

Ultima actualizare:

    Benzar este „steaua”  campionilor României,  el fiind cotat la  2 milioane de euro FOTO: Sportpictures.eu
Benzar este „steaua” campionilor României, el fiind cotat la 2 milioane de euro FOTO: Sportpictures.eu

Cu doar două-trei excepţii, toţi „eroii” Viitorului din stagiunea trecută şi-au crescut valorile de piaţă, conform ultimei actualizări făcute de site-ul specializat transfermarkt.de.

De două ori pe an (iarna şi vara), nemţii de la transfermarkt.de dau ora exactă în ceea ce priveşte cotele fotbaliştilor din întreaga lume. Sunt cifre care încearcă să aproximeze valoarea unui jucător, precum şi forţa unei echipe. În cazul Viitorului, aceste cote au luat-o razna, în sus, aproape toţi fotbaliştii importanţi ai lui Gică Hagi beneficiind de aprecieri pozitive care se vor răsfrânge ulterior în preţuri de transfer mult mai mari.

Aşadar, „Regele” îşi poate freca mâinile de bucurie, echipa sa intrând pe linia dorită de patronul şi antrenorul Viitorului. La finalul anului 2016, când constănţenii se aflau doar în lupta pentru titlu, numai cinci jucători (Benzar, Ţîru, Nedelcu, Chiţu şi Boli) aveau statutul de „milionari”, adică erau evaluaţi la cel puţin un milion de euro. 

Acum, după ce puştii lui Hagi au pus mâna pe trofeul de campioană, pe lângă cei cinci au mai apărut patru „milionari” (Coman, Rîmniceanu, Ganea şi Purece), iar din spate vin şi alţi tineri talentaţi. 

simeon stalpnicul png

Grupul de nouă fotbalişti care au atins borna de un milion de euro valorează în total aproape 13 milioane, adică mai mult de jumătate din valoarea totală a lotului. Lider la acest capitol e internaţionalul Romario Benzar, căpitanul Viitorului fiind şi singurul care a ajuns la două milioane de euro. În spatele lui Benzar stau alte trei „perle” scoase din joben de Hagi, e vorba de Ţîru, Nedelcu şi Coman, jucători care vor fi vânduţi pe bani grei. Remarcabil e saltul financiar făcut de atacantul Florinel Coman, tânărul de 19 ani dublându-şi valoarea (de la 0,7 la 1,5 milioane de euro), bucurându-se şi de faptul că e curtat intens de câteva nume grele din fotbalul european.

Viitorul, «ghimpe» pentru FCSB


    FCSB porneşte ca  favorită în noul sezon
FCSB porneşte ca favorită în noul sezon

De foarte mulţi ani, Steaua sau actuala FCSB a dominat categoric topul echipelor din Liga I ţinând cot de valoarea de piaţă a echipei. Tranferându-şi multe dintre numele grele, gruparea roş-albastră a scăzut vertiginos în ceea ce priveşte cota totală, dar a rămas cea mai „valoroasă” formaţie din Liga I. În spatele FCSB-ului stă acum Viitorul lui Hagi, iar diferenţa e una minimă, care se poate anula oricând.

Ei sunt «milionarii» Viitorului

Jucător    Cota veche    Cota actuală

  • Benzar    1,6    2
  • Ţîru        1,2    1,6
  • Nedelcu    1    1,5
  • Coman    0,7    1,5
  • Boli        1    1,5
  • Chiţu        1,25    1,4
  • Rîmniceanu    0,9    1,2
  • Ganea    0,85    1,2
  • Purece    0,8    1

Top 5 echipe din Liga I

Echipă    Cotă de piaţă

  • FCSB    21,63
  • Viitorul    20,98
  • Dinamo    15,98
  • CFR Cluj    13,13
  • CSU Craiova    11,40

*Sume exprimate în milioane de euro     

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
wizz air avion la sol
image
image
image
image
image
image
Universitatea Cluj Dinamo (Sportpictures) jpg
Parma (Facebook) jpg
CFR Cluj Rapid (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Real Madrid (EPA) jpg
Sabrina Maneca Voinea (Facebook) jpg
sabalenka instagram jpg
Maradona
image
actualitate.net
image
actualitate.net