Golul de adio pentru Ianis Hagi?

Ultima actualizare:

    Ianis Hagi (centru) a marcat la primul meci ca titlular pentru Viitorul ConstanţaFoto: Mediafax
Ianis Hagi (centru) a marcat la primul meci ca titlular pentru Viitorul ConstanţaFoto: Mediafax

În ultima etapă a sezonului, la Botoşani, Ianis Hagi a reuşit să spargă gheaţa în tricoul Viitorului. Aceasta ar putea rămâne singura reuşită în campionatul românesc pentru Hagi Jr.

Gică Hagi a folosit partida de la Botoşani, una fără miză, pentru a-şi testa din plin jucătorii crescuţi în propria curte. Aşa se face că Viitorul a avut pe foaia de joc doar fotbalişti trecuţi prin Academia “Regelui”, o performanţă unică în Liga I. Printre titularii Viitorului în egalul spectaculos (4-4) de la Botoşani s-a numărat şi Ianis Hagi, fiul fostului mare internaţional aflându-se în premieră în această postură, la 16 ani şi şapte luni. Fiul lui Gică Hagi nu s-a mulţumit cu atât, reuşind să înscrie şi primul său gol în Liga I, reuşită pe care n-o va uita niciodată. “Pot spune că acum mă simt împlinit. Am jucat titular şi am marcat. Nu pot spune că a fost presiune, eu m-am născut cu presiune asupra mea”, a declarat Ianis la final. 

Performanţa lui Hagi Jr. a fost remarcată şi peste hotare, mai exact în Italia, acolo unde Ianis ar putea ajunge încă din această toamnă. Astfel, la Florenţa se vorbeşte deja despre un transfer iminent al lui Ianis Hagi la Fiorentina, în schimbul unui milion de euro. “Transferul e deja perfectat. Toscanii îşi freacă mâinile după primul gol al lui Ianis în campionatul românesc şi aşteaptă să vadă cum se va descurca în Serie A”, a notat unul dintre jurnaliştii apropiaţi de gruparea italiană.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
submarin francez
image
image
image
image
image
image
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
fcsb jucatori galerie jpg
David Popovici jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net