Gigi, aşa arată 561.000.000 €!

Ultima actualizare:

    Milionarii de la  City au fost învinși  sezonul trecut în  Liga Campionilor  de Real Madrid
Milionarii de la City au fost învinși sezonul trecut în Liga Campionilor de Real Madrid

Eliminarea Spartei Praga a dus entuziasmul steliştilor la cote maxime şi înaintea tragerii la sorţi de ieri. Antrenorii, conducătorii şi patronul voiau cel mai slab adversar posibil, pentru a se califica şi a pune mâna pe banii de la UEFA, iar jucătorii îl doreau pe cel mai puternic, ca să se afirme. Până la urmă a ieşit ca ultimii!

Vicecampioana României a fost prima extrasă din urnă şi emoţiile au fost risipite repede. Manchester City, cu prim meci pe Arena Naţională, peste fix 10 zile. Două întrebări merită însă puse: ce se poate face în faţa unui asemenea oponent şi care e raportul avantaje-dezavantaje? Referitor la prima parte, părerile sunt unanime. Aproape toată lumea crede că nu se poate vorbi de o calificare, oricum s-ar prezenta City în acesta start de sezon. Apoi, cu privire la avantaje, e din nou destul de clar. O figură frumoasă făcută de jucătorii vandabili ai Stelei, în primul rând de prela Nicuşor Stanciu, poate grăbi un transfer pe o sumă cu multe zerouri. 

Apoi, doar din bilete se vor obţine aproximativ 1,5 milioane de euro, adică suma încasată la jocul cu Chelsea, din urmă cu câţiva ani. „Stanciu, dacă dă gol cu City, valorează 15 milioane. Stanciu nu va pleca de la Steaua decât pe suma pe care el o merită. Va pleca pe 12-13, niciodată pe 7 milioane! Eu ştiu să-mi vând marfa. Eu cred că depăşeşte preţul lui Chiricheş, la care am negociat pentru 10 milioane şi am luat 8 milioane jumătate. Stanciu îl va depăşi pentru că are ceva de geniu. Stanciu, dacă avea cu 5 centimetri mai mult, ceream 50 de milioane pe el. La meciurile cu City îl vom vedea pe Stanciu dacă valorează 15-20 de milioane”, a declarat Gigi Becali imediat după tragerea la sorţi. 

Meciul tur, pe Arena Națională

Cât despre Manchester City, ce nu se ştie? Din 2008 e deţinută de colosul arab, Abu Dhabi United Group, companie care aparţine familiei regale din Emirate. Acest consorţiu a vărsat peste un miliard de eură în clubul de fotbal, care valorează acum aproape cinci miliarde de euro. Lotul de jucători costă la zi 561 de milioane de euro şi doar în această vară, când la echipă a fost adus Pep Guardiola, unul dintre cei mai prolifici antrenori europeni ai ultimului deceniu, s-au cheltuit 140 de milioane de euro pe jucători ca Leroy Sane, Gabriel Jesus, Ilkay Gündogan sau Nolito. Asta deşi la club mai sunt legitimate super-staruri ca Sergio Aguero şi Kevin de Bruyne, ambi valorând câteva 60 de milioane de euro. Gigi Becali, ahtiat şi el după bani cât mai mulţi obţinuţi din fotbal nu poate decât să suspine şi să spere că notorietatea adversarului îl va ajuta şi pe el să obţină o bucăţică.


    Gigi Becali este fericit  că echipa va juca  cu City și speră  să încaseze din  vânzarea biletelor peste un milion de euro
Gigi Becali este fericit că echipa va juca cu City și speră să încaseze din vânzarea biletelor peste un milion de euro

Pantilimon a ajuns la City după meciul direct

Gigi Becali este fericit  că echipa va juca  cu City și speră  să încaseze din  vânzarea biletelor peste un milion de euro
Gigi Becali este fericit că echipa va juca cu City și speră să încaseze din vânzarea biletelor peste un milion de euro

Dubla cu Manchester City pare una imposibilă, dar este şi o oportunitate uriaşă pentru jucătorii cu caracter şi valoare care ştiu s-o folosească drept rampă de lansare. Este elocvent cazul lui Costel Pantilimon, care s-a transferat la această echipă după meciul direct, cu Poli Timişoara, din play off-ul Ligii Europa, sezonul 2010-2011. Chiar dacă au pierdut la limită, 0-1 şi 0-2, „cetăţenii” au fost impresionaţi de român şi l-au adus în Anglia. Aşa pot face şi Stanciu, Hamroun sau oricare alt jucător al Stelei care are curajul să viseze.

Dau 1.000.000 € pe Konate

Steaua ştie că are bani asiguraţi, chiar dacă nu se va califica în detrimentul lui Manchester City, şi încearcă să-şi întărească echipa. Becali a anunţat că a făcut deja o ofertă pentru un fost adversar de la Sparta Praga. ”Dau un milion de euro pentru Konate, nu 1,2 milioane de euro cum cer cehii. A venit impresarul lui. I-am spus că ăştia sunt banii şi am trimis oferta către Sparta. Am negociat şi salariul lui, totul e pregătit. Mutarea depinde doar de răspunsul celor de la Praga”, a spus Becali.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Persoană care trimite mesaje pe Whatsapp Foto Pixabay
image
image
image
image
image
image
Andy Murray (EPA) jpg
Gloria Buzau Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Andres Sfait (Facebook) jpg
Ovidiu Ionescu si Bernadette Szőcs (Facebook) jpg
CSU Craiova FCSB (Sportpictures) jpg
Universitatea Cluj Dinamo (Sportpictures) jpg
Parma (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net