Funeralii emoționante pentru suporterul dinamovist ucis

Ultima actualizare:

    Mesaj emoționant pentru tânărul dinamovist ucis de un suporter al SteleiFoto: Florin Șuler
Mesaj emoționant pentru tânărul dinamovist ucis de un suporter al SteleiFoto: Florin Șuler

A murit la doar 18 ani, ucis de un suporter al rivalei Steaua. Tânărul fan dinamovist Adrian Daniel Matei și-a pierdut viața după ce a fost lovit cu o sticlă în cap.

Băiatul se întorcea de la meciul Dinamo-Steaua și s-a băgat să ajute un alt fan dinamovist care era bătut de mai mulți steliști. Adolescentul a fost lovit cu o sticlă în cap. Agresorii au fugit, iar tânărul, jucător de hochei pe iarbă la echipa CS Antilopa și elev în clasa a XII-a la Liceul Anghel Saligny, a fost dus la Spitalul Pantelimon, unde s-a stins din viață patru zile mai târziu.  A ajuns la spital în 20 august, a fost operat două zile mai târziu, dar starea lui s-a înrăutățit. În 24 august s-a stins din viață.

Vineri, 26 august, la capela Bisericii Bulgari din Capitală, familia, prietenii și chiar mai mulți necunoscuți au trecut să-și ia rămas bun de la adolescentul care se pregătea să înceapă clasa a XII-a la Liceul Anghel Saligny. Un banner imens a fost agățat de lăcașul de cult. Prietenii i-au pregătit un ultim omagiu. Pe un fundal roșu și cu scris alb, literele i-au cutremurat pe toți cei care le-au citit. "Ai murit pentru culorile pe care le iubeai, /Rămas bun, Bubule, ne vedem în Rai".

Tatăl lui Adrian vrea condamnare pe viață pentru făptaș

Tatăl lui Adrian Matei este dărâmat de durere
Tatăl lui Adrian Matei este dărâmat de durere

Complet dărâmat și încă șocat, tatăl lui Adrian a stat de vorbă cu ziariștii de la Adevărul, în fața cărora a fost extrem de vehement cu privire la ceea ce-i dorește lui Alexandru Badea, tânărul de 25 de ani anchetat pentru uciderea lui Adrian: "Să se elibereze când se va întoarce fiul meu acasă! "

Adrian era singurul său copil. Puștiul își dorea să urmeze o carieră în sport. „Voia să dea examen la  Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport, visul lui a  fost să fie antrenor de hochei pe iarbă. Îi plăceau hocheiulul şi fotbalul”, a mai declarat părintele adolescentului ucis pentru publicaţia citată.

Lacrimi şi durere la căpătâiul lui Adrian Daniel Matei
Lacrimi şi durere la căpătâiul lui Adrian Daniel Matei

Suspectul, agent de pază la un hipermarket

Alexandru Badea le-a arătat anchetatorilor cum au decurs lucrurile în seara tragediei
Alexandru Badea le-a arătat anchetatorilor cum au decurs lucrurile în seara tragediei

Alexandru Badea, suspectul, are 25 de ani şi e agent de pază la un hipermarket. La audierile din noaptea de joi spre vineri, când a fost dus la poliţie, el ar fi recunoscut că după meciul Steaua - Dinamo de sâmbătă seară, încheiat cu scorul de de 1-1, a fost o altercaţie şi că l-a lovit cu un baston telescopic pe Adrian Matei, băiatul în vârstă de 18 ani care a decedat după trei zile de la incident, la Spitalul „Sfântul Pantelimon” din Capitală. Vineri dimineaţă, în Parcul Titan, oamenii legii au făcut, în prezenţa presupusului ucigaş, reconstituirea întregii bătăi de sâmbătă noapte. Având în vedere că locuieşte în apropierea parcului, Badea părea ruşinat de vecinii de cartier care s-au strâns să vadă întreaga scenă, şi şi-a acoperit faţa cu hanoracul. El le-a arătat poliţiştilor locul încăierării, cum victima a încercat să fugă şi locul unde ar fi primit lovitura fatală. Alexandru Badea e acuzat de comiterea infracţiunii de omor, care se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani.

Parteneri

image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net