Fotbaliada: După 30 de ani…
Miroase a sarmale, şorici, pomana porcului, piftie, cozonac, ţuică fiartă cu pipar sau vin negru fiert cu scorţişoară .
Pentru cine are… Sărbătorile de iarnă sunt mereu precedate şi de altele. Bilanţiere. Aniversare. Evocatoare. Fără opulenţa metaforică de mai sus , căci peste tot miroase a sărăcie, luni FRF a organizat o adunare dedicată împlinirii a 30 de ani de la calificarea echipei naţionale de fotbal la turneul final din Franţa. A venit aproape toată istoria. Fotbaliştii, eroii. Albiţi, cheliţi, artritici, reumatici, dar vii... Arbitrii Crăciunescu, Danciu cu locvacele Nicolae Rainea în frunte. A lipsit motivat printr-o scrisoare de mesaj Mircea Lucescu. Organizatori Mircea Pascu, fost preşedinte al FRF la vremea respectivă şi gen (r) Niculae Stan fost vice… Pentru gen (r). Marin Dragnea, şi nu numai, fost şef al sportului, acum la 92 de ani treptele podiumului se urcau cu greu deşi erau doar trei… Piciorul rănit din război, prieteni …
Dacă-l mai adăugăm şi pe ”tinerelul” gen. Anghel Iordănescu, pot spune că a ”plouat” cu generali. Ofiţeri, toţi, descoperiţi… Iordănescu nu a venit doar formal. El e cel care pare a continua tradiţia celebrată. Speranţa în Calificare…Tot în Franţa. De la Bucureşti, se cam zăreşte la orizont treimea de sus a Turnului Eiffel… Şi asta graţie talentului de selecţioner. Abilităţii lui. De mult n-am mai fost aşa de siguri pe o calificare. Atmosfera din Sala ”Dobrin” a fost integral nostalgică. S-a vorbit. S-a evocat. S-au dat imgini de cronică cinematografică sau inerviuri recente. Totul ca o primăvară rodnică, anunţând o toamnă şi mai rodnică…
Meritul organizării aparţine a doi octogenari. Mircea Pascu şi gen Niculae Stan. O atmosferă , repet, de secol trecut. De limbaj revolut. De oameni care au fost. De oameni care mai sunt… şi încă mai activează. De nemuritori.
Mă gândeam apoi intrigat şi nesigur, pesimist la o privire în jur, dacă la vremea aniversării a altor 30 de ani de la calificarea la Paris , 2015!!!, va mai celebra cineva. Dacă, adică, fotbalul românesc , în comă profundă, va mai exista peste trei decenii… Nu sunt pesimist deloc.
Vremile mă obligă… mă forţează… mă siluesc, chiar.
