Foştii dinamovişti se întorc «acasă»

Ultima actualizare:

    Zicu, una dintre vedetele timişorenilor, vrea să-şi învingă fosta echipă, DinamoFoto: Sportpictures.eu
Zicu, una dintre vedetele timişorenilor, vrea să-şi învingă fosta echipă, DinamoFoto: Sportpictures.eu

Luni seară se întoarce în „Ştefan cel Mare” Daniel Stanciu, cel care acum trei luni era managerul general al lui Dinamo. Pe banca tehnică va fi Dan Alexa, iar în teren unii ca Luchin sau Zicu.

Dinamo şi Poli Timişoara sunt două rivale de tradiţie. Luni (3 august) se vor duela din nou, pe gazonul „câinilor”, iar întâlnirea va fi una specială pentru mulţi dintre cei care acum îmbracă tricoul trupei de pe Bega. În lojă îl vom regăsi pe Daniel Stanciu, dar de data aceasta la distanţă de acţionarul Ionuţ Negoiţă. Şeful „câinilor” l-a demis pe manager din cauza transferurilor ratate efectuate şi a rezultatelor slabe. Stanciu a fost până la finalul lui aprilie în conducerea roş-albilor, iar din mai s-a întors la „prima dragoste” Timişoara.

Trecem apoi la marginea terenului. Acolo îl vom avea pe Dan Alexa, antrenorul bănăţenilor. „Chirurgul”, aşa cum era poreclit ca jucător pentru faulturile sale dure, a petrecut mai mulţi ani printre „câini”, în două mandate, şi a câştigat trofee: un campionat şi două Cupe.

Alexa va coordona pe gazon fotbalişti ca Zicu, Luchin, Curtean sau Scutaru. Primul a debutat în Liga I la Dinamo şi alături de această echipă a câştigat cele mai multe titluri din carieră, având în palmares campionate, Cupe şi o Supercupă. Luchin a fost căpitan al roş-albilor, a jucat din vara lui 2011 până în iarna lui 2014 şi are o Cupă şi o Supercupă în tricoul dinamovist. Lângă el, l-a avut pe Curtean, cel care a stat doi ani în “Ştefan cel Mare” şi a obţinut aceleaşi performanţe ca şi Luchin. Ultimul, Scutaru, a bifat doar cinci apariţii în culorile alb-roşu, şefii renunţând repede la el.

Foşti «câini» la Timişoara

Daniel Stanciu - manager general

Dan Alexa - mijlocaş, acum antrenor

Ianis Zicu - atacant

Alex Curtean - mijlocaş

Srdjan Luchin – fundaş

Cristi Scutaru - fundaş

Jumătate din încasări pentru un fan bolnav

Dinamoviştii vor dona 50 la sută din suma obţinută din vânzarea biletelor la acest meci către Ludovic Vieru. Alpinist şi alergător montan, suporterul roş-albilor suferă de o boală gravă ce se tratează doar la o clinică din Germania. Ludovic a cucerit numai în acest an trei titluri naţionale la alergare montană, iar ca alpinist a cucerit vârfuri ca Kilimanjaro, Mont Blanc, Elbrus, Damavand sau Kazbegy.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net