Foştii «copii» revin să scufunde Rapidul

Ultima actualizare:

    Dani Coman a jucat 125  de partide în tricoul  Rapidului, dar acum vine pe Giuleşti ca adversar
Dani Coman a jucat 125 de partide în tricoul Rapidului, dar acum vine pe Giuleşti ca adversar

Rapid – Astra se va desfăşura azi, de la ora 19.00, după nişte coordonate ciudate. Giurgiuvenii sunt clar favoriţi, mai ales că îşi ştiu bine adversarii. Asta pentru că ei însăşi au luptat în trecut sub culorile alb şi vişiniu.

Patru jucători şi patru conducători au întors armele împotriva Rapidului lor. Dani Coman este numele din iarbă care aminteşte cel mai bine de acest lucru. „Robocop” a apărat poarta feroviarilor în perioadele 2004-2008 şi 2010-2012 însumând 125 de partide. A fost martor la sezonul euro-fantastic, 2005-2006, dar şi la Cupele câştigate în 2006 şi 2007. Brânza e însă pe bani şi Coman i-a ales pe ai celui mai bogat român, Ioan Niculae. Cristi Oros a prins vremuri mai puţin glorioase la Rapid, în perioada mai recentă, 2011-2013. Marian Cristescu, fost jucător la Rapid II între 2002 şi 2004, are şi el sânge de giuleştean, dar vine în Grant cu un dinte împotriva clubului care l-a creat, dar care nu i-a dat nicio şansă. Alexandru Ioniţă e puştiul care simte cel mai proaspăt pe buze gustul Rapidului. N-a plecat de nici un an la Astra şi nu poate uita că în turul trecut a pus şi el umărul la promovarea giuleştenilor în prima ligă. Trecând la conducere, cel mai greu nume e al preşedintelui Dinu Gheorghe. Acesta se identifică cu perioada modernă a Rapidului. Nici pe antrenorul Daniel Isăilă nu-l putem omite, finul lui Lucescu jr. bifând şi el nouă meciuri pentru vişinii în sezonul 2000-2001. Deşi este oarecum în penumbră acum, mai merită amintit Cezar Zamfir, secundul lui Isăilă, care a jucat şapte ani la Rapid, între 1991 şi 1997. Recensământul se încheie cu preparatorul fizic Matteo Spatafora, colaborator al lui Răzvan Lucescu la Rapid în sezonul 2011-2012.

image
image
image
image
image
image
sabalenka instagram jpg
Maradona
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net