E bătaie la Rapid pentru postul de antrenor!

Ultima actualizare:

    Valerii Moraru susţine că numele antrenorului Rapidului va fi anunţat după 17 iulieFoto: arhiva Click!
Valerii Moraru susţine că numele antrenorului Rapidului va fi anunţat după 17 iulieFoto: arhiva Click!

Acţionarul Rapidului Valerii Moraru a afirmat că sunt şase-şapte tehnicieni care doresc să conducă echipa, dar decizia o va lua după data de 17 iulie, când se va aproba organigrama şi bugetul de către administratorul judiciar.

"Sunt şase-şapte antrenori care şi-au arătat intenţia de a antrena Rapidul, dar deocamdată aşteptăm. Domnul Miriuţă este unul dintre cei şapte antrenori, nu a căzut nici această variantă. Dar nu vom şti decât după 14, sau mai bine zis după 17 iulie. Atunci se va cunoaşte numele, pentru că atunci se va aproba organigrama şi bugetul de salarii pentru viitorul sezon. Trebuie să ştim pe ce ne putem baza, ce condiţii putem să oferim noului antrenor. Suntem în insolvenţă şi sunt paşi care trebuie urmaţi pentru fiecare decizie pe care o luăm", a spus Moraru, conform Mediafax.

"De pregătire şi de lot se ocupă Mihai Ianovschi. El va fi prezent şi la reunirea din 14 iulie, de la Pro Rapid, când vor veni jucătorii tineri. Reunirea cu tot lotul este programată pe 20 iulie", a adăugat el.

Rapid se va antrena la Pro Rapid până în 27 iulie, când este programată plecarea într-un stagiu de pregătire de două săptămâni la Poiana Braşov. Până la începerea sezonului Ligii a II-a este posibil ca lotul să efectueze şi un cantonament în străinătate.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net