Dinastia Goian s-a reunit de Crăciun

Ultima actualizare:

    La masa de Crăciun, Goienii au fost 29
La masa de Crăciun, Goienii au fost 29

Lucian Goian nu a avut un an senzaţional pe plan fotbalistic, echipa din Gruia fiind abia pe locul zece în clasament, dar el se poate lăuda că face parte dintr-un neam unit şi cu mulţi membri.

Lucian şi Dorin sunt cei mai cunoscuţi “componenţi ai lotului”, primul evoluând la CFR, iar al doilea la Asteras Tripolis. Ei au crescut alături de fraţii Liviu şi Gigi, care au jucat la rândul lor fotbal, dar la echipe ca CSM Suceava sau Foresta Fălticeni, şi surorile Iuliana, Veronica şi Mariana. În total, sunt şapte copii la părinţi, capul familiei fiind Vasile, electrician, iar soţia Elisabeta a fost croitoreasă. Timpul a trecut şi acum Lucian şi Dorin au la rândul lor urmaşi, iar toţi adulţii din familie îndeplinesc şi rolul de unchi sau mătuşă pentru cei mai mici dintre Goieni. Cu ocazia Crăciunului ei se reunesc la Suceava, iar o fotografie postată de Lucian pe o reţea de socializare e sugestivă. Sunt 29 de persoane, apropiate ca grad de rudenie, dar sunt şi unii “intruşi” ce fac parte din familie prin alianţă, iar mesajul pozei, în care sunt incluse patru generaţii, e: “Ce poate fi mai frumos? Crăciun Fericit!”.  Un alt caz asemănător din Liga I e cel al lui Steliano Filip, dinamovistul având şapte fraţi mai mici şi o soră mai mare, dar familia sa nu o depăşeşte pe cea a Goienilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Servetelul acordului de transfer al lui Lionel Messi la FC Barcelona (EPA) jpg
FC Botosani CS Mioveni, Aldair (Sportpictures) jpg
Dinamo (Sportpictures) jpg
Monica Niculescu (EPA) jpg
CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Halep jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net