Derby italienesc în Liga 1

Ultima actualizare:

    Diseară se anunţă spectacol în partida de la ClujFoto: Mediafax
Diseară se anunţă spectacol în partida de la ClujFoto: Mediafax

FCSB este marea favorită la câştigarea acestui campionat, doar că CFR părea să strice ploile bucureştenilor. Înfrângerea şocantă de la Timişoara, scor 3-4, i-a coborât pe băieţii lui Dan Petrescu cu picioarele pe pământ şi le-a arătat că drumul e lung. Ardelenii sunt încă lideri, dar pentru a nu se îneca aşa de repede trebuie să treacă de “italienii” lui Mangia, care le suflă în ceafă!

Se vedea treaba că oltenii au antrenor cu “catenaccio” în sânge! Craiova a jucat după filosofia că atacanţii vând biletele, dar apărarea câştigă meciurile, şi aşa a fost! CS U este cea mai în formă echipă a campionatului, dar nu neapărat datorită celor 11 goluri marcate, ci în primul rând datorită celor doar trei primite. Devis Mangia i-a organizat impecabil în defensivă pe alb-albaştri, doar FCSB, Astra şi Chiajna găsind până în etapa a opta drumul spre poarta lui Calancea. Doljenii vor avea însă azi un nou test, în faţa liderului CFR, care oferă cel mai bun atac din campionat, 16 goluri marcate, dar şi a doua cea mai bună apărare, cu doar cinci goluri încasate. Dacă n-ar fi fost bomba de etapa trecută, când clujenii au încasat patru goluri pe Bega, trupa “Bursucului” rămânea cu doar un gol încasat, o adevărată performanţă! În ciuda  aparentei frici de joc, Craiova şi CFR pot şi sunt cam obligate să ofere spectacol! Asta pentru că FCSB e decisă să nu le lase pe cele două să se distanţeze, Dică şi compania promiţând mai puţine gafe pe viitor, mai ales când nu sunt “încurcaţi” de meciurile din Liga Europa.

Mai mult, ultimele două partide directe, cele din play-off-ul sezonului precedent, au fost foarte spectaculoase şi cu rezultate ciudate! CFR a câştigat cu 4-1 la Piteşti, cu CS U gazdă, iar Craiova a învins cu 3-0 în Gruia. CFR pare să mai aibă totuşi şi alte probleme! Dan Petrescu se află pe lista scurtă a lui Răzvan Burleanu pentru înlocuirea lui Christoph Daum şi “Bursucul” mercenar se gândeşte deja cum ar fi să-şi îndeplinească în sfârşit visul de a deveni selecţioner. Problema lui e că ardelenii nici nu vor să audă de o eventuală reziliere înainte de termen şi îi bat obrazul tehnicianului! 

”Dan are un contract ferm cu CFR, s-a implicat într-un proiect important, care a fost creionat pentru el. A avut toată vara la dispoziţie, a fost liber, şi acum jumătate de an a fost liber, şi înainte să vina Daum. Normal că vom spune nu! Este sub contract, nu poate pleca când vrea. Nu putem lăsa pe cel mai bun să plece de la noi. CFR a investit foarte mulţi bani în acest proiect pentru Dan Petrescu”, a spus Bogdan Mara, managerul sportiv al CFR-ului.

Ambele s-au întărit cu croaţi


    Croaţii Craiovei Datkovic şi Martic
Croaţii Craiovei Datkovic şi Martic

CS U şi CFR au folosit pauza competiţională prilejuită de jocurile echipei naţionale pentru a-şi complete loturile. Astfel, ambele şi-au cumpărat câte doi jucători, logic, defensivi, iar miza a fost pe croaţi. Oltenii i-au adus pe fundaşul central, Niko Datkovic, de la Spezia, şi pe fundaşul dreapta, Ivan Martic, de la Rijeka. Clujenii au cotizat şi ei la bunăsatarea campioanei Croaţiei şi l-au adus înapoi după trei ani pe mijlocaşul central, Damjan Djokovic, plus fundaşul central, Kevin Boli, de la Viitorul. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
klaus iohannis 3 jpg
image
image
image
image
image
image
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
fcsb jucatori galerie jpg
David Popovici jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net