De la bun la rău în şapte zile

Ultima actualizare:

    Stanciu a părut marcat de miza derby-ului cu Dinamo şi nu a mai repetat prestaţiile bune din acest sezonFoto: sportpictures.eu
Stanciu a părut marcat de miza derby-ului cu Dinamo şi nu a mai repetat prestaţiile bune din acest sezonFoto: sportpictures.eu

Steaua n-a reuşit să câştige nici al cincilea derby jucat împotriva marii rivale în acest sezon, iar punctele pierdute acum se pot dovedi vitale la final. Pentru asta, patronul campioanei l-a scos vinovat pe internaţionalul său, de la care a avut aşteptări uriaşe, dar care a dezamăgit. Nu e însă prima dată când Becali o ia razna în acest fel.

Nicuşor Stanciu a fost decisiv în ultimele partide ale echipei naţionale şi ale Stelei, de la el aşteptându-se izbăvirea şi în derby-ul cu Dinamo (scor 1-1). N-a fost cazul. Decarul a jucat prost, iar motoarele echipei au fost Hamroun şi Adi Popa, oamenii din benzi care l-au eclipsat pe cel mai curtat fotbalist român al momentului. Din păcate pentru mijlocaşul în vârstă de 22 de ani, acestuia nu i-au lipsit doar realizările notabile, dar a mai comis şi o greşeală care a stat la baza golului lui Gnohere. Gigi Becali a fost orbit de furie la finalul partidei de pe Arena Naţională şi, văzând cum poate pierde printre degete atât potul din Liga Campionilor, cât şi cel pe Stanciu, a măturat pe jos cu jucătorul căruia săptămâna trecută i-a închinat laude dintre cele mai linguşitoare.

“Dacă mai joacă Stanciu titular, uitaţi de campionat, gata! Pe mine nu mă interesează arbitrajul, ci mă interesează Stanciu, că ne-a furat victoria! I s-a urcat celebritatea la cap, vai de capul lui! Îi dau eu bani lui AC Milan să-l ia, să scap de el!”, a tunat acesta la cald. Ieri a revenit însă, dându-şi seama că până la urmă tot la mâna lui Stanciu va sta sâmbătă, în meciul cu Astra, care probabil va decide titlul. “Intenţia a fost să-l aduc cu picioarele pe pământ. Am vrut să-l atac ca să-şi bage minţile în cap. Dacă el nu făcea greşeala aia la mijlocul terenului, nu luam gol. Tot timpul a vrut să dribleze, să fie Maradona. El aleargă 12 kilometri pe meci, să vedeţi acum cât a alergat! În jur de 7,8 kilometri. Nu se face aşa. Dacă dădea gol Rotariu era gata titlul”, a revenit Gigi Becali. Din păcate pentru patron, Stanciu s-a comportat la fel ca Alexandru Chipciu, care după ce s-a văzut cu salariul mărit n-a mai dat acelaşi randament, mulţumindu-se cu puţin. Gigi Becali a procedat din nou pasional şi incorect faţă de unul dintre jucătorii săi, dar a surprins plăcut, contrazicându-i pe antrenorul şi pe directorul sportiv. “Am vorbit cu Reghe şi cu Meme. Le-am spus să termine cu declaraţiile astea că sunt penibili! Nu e adevărat că Dinamo nu şi-a apărat corect şansele cu Astra. Nu poţi să obligi omul să piardă în casa lui. Ce, ei vor pe 4? Ei joacă pentru că suntem Steaua şi ambiţia lor este să ne bată. Rednic le-a dat o replică extraordinară: au jucat şi diferenţa a făcut-o Alibec”, a dezvăluit Becali.

Şi Hamroun a ajuns un zero dintr-un erou


    Foto: sportpictures.eu
Foto: sportpictures.eu

Stanciu nu este nici primul şi nu va fi nici ultimul jucător care experimentează pe pielea lui transformările de comportament ale lui Gigi Becali. Algerianul Hamroun a început fantastic în primele meciuri la Steaua, marcând constant şi obţinând invitaţia patronului de a veni la palat pentru o prelungire şi o mărire de contract. A jucat apoi două meciuri proaste, iar Becali i-a transmis că nu mai e valabil ce au vorbit şi să nu mai vină pentru că nu vrea să-l păstreze.

image
image
image
image
image
image
sabalenka instagram jpg
Maradona
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net