Cornel Dinu: "Rădoi îţi dă senzaţia unui bolnav care are nevoie de câţiva medici!"

Ultima actualizare:

    Mirel Rădoi
Mirel Rădoi

Administratorul delegat al celor de la Dinamo, Cornel Dinu, nu înţelege deciziile tânărului tehnician de pe banca Stelei.

Steaua l-a numit pe Dumitru Dumitriu în funcţia de director tehnic al centrului de copii şi juniori, iar Mirel Rădoi a comentat. „Mi-am dorit foarte mult să-l am alături de mine. Eu n-am experienţă ca antrenor şi e normal să vreau să capăt din experienţa unor astfel de antrenori, din ideile lor“, a spus acesta, conform Dolce Sport.

Rădoi deja se sfătuieşte cu Peddrazzini şi Dică, iar acum pe listă s-a aduăgat şi Dumitriu.

"M-a surprins ceva în privinţa lui Rădoi, care dă foarte mult de gândit. El se îndreaptă cu echipa spre Liga Campionilor, dar spune foarte clar că n-are experienţă şi că are nevoie de oameni cu care să se consulte. Ai senzaţia unui bolnav care are nevoie de câţiva medici care să-i dea un verdict pe un anumit diagnostic. Ceea ce e foarte periculos“, a declarat Dinu.

"Mister" nu vede cu ochi buni nici desele schimbări pe care Rădoi le face în formula de start. „Problema Stelei e să-şi găsească o formulă de joc cu adevărat eficientă. La Steaua sunt jucători buni. Eu sunt adeptul unei formule de joc. După pregătire şi o lună de campionat, trebuie să ai o formulă de echipă şi să schimbi eventual 3-4 jucători. Nu să-i schimbi pe toţi“, a adăugat Dinu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net