Chivu, aşteptat la nunta lui Eto’o

Ultima actualizare:
Camerunezul are patru copii cu viitoarea soţie
Camerunezul are patru copii cu viitoarea soţie

În aceste zile Cristi Chivu a stat mai mult pe la Milano, o bună ocazie pentru a se reîntâlni cu foştii colegi de la Inter. Unul dintre aceştia, Samuel Eto’o, a pus la cale o nuntă-fulger.

Duminică seara, Chivu a fost prezent în studiourile televiziunii italiene Sky, pentru a comenta în direct desfăşurarea marelui derby dintre fosta sa echipă, Inter, şi rivala de moarte, AC Milan (meci încheiat la egalitate, 1-1). Vizita lui Chivu a fost speculată de presa din Cizmă, care a susţinut că românul ar putea fi angajat ca “secund” al lui Mancini, noul antrenor al nerazzurrilor. Ieri, conform celor de la “Mediaset”, a avut loc un alt eveniment important care are legătură cu Inter şi cu Chivu. Este vorba despre nunta camerunezului Eto’o, fost jucător la milanezi în perioada 2009-2011. Eto’o e de mulţi ani cu Georgette, cu care are şi patru copii, dar abia acum s-a hotărât să oficializeze relaţia. Deşi acum joacă în Anglia, la Everton, africanul a preferat oraşul italian unde deţine şi un apartament de lux. “Nunta va fi una discretă, cu puţini invitaţi, printre care şi câţiva foşti colegi de la Inter”, au scris ieri ziarele din Italia. Cum Chivu şi Eto’o au împărţit vestiarul timp de doi ani, e greu de crezut că românul a fost sărit de pe lista exclusivistă, cu atât mai mult cu cât se afla la Milano.


    Camerunezul are patru copii cu viitoarea soţie
Camerunezul are patru copii cu viitoarea soţie


Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Edi Ionescu și Bianca au impodobit bradușl jpg
ilie dobre jpg
Baiaram craiova jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Matvei Safonov (EPA) jpg
Ianis Hagi (Facebook) jpg
Universitatea Craiova (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net