Chiricheş, o "glumă de fotbalist!"

Ultima actualizare:

    Chiricheş a greşit decisiv la faza golului care a dus la înfrângerea echipei sale, TottenhamFoto: AP
Chiricheş a greşit decisiv la faza golului care a dus la înfrângerea echipei sale, TottenhamFoto: AP

Vlad Chiricheş trece printr-un moment delicat la Tottenham, prestaţia sa catastrofală din partida cu West Bromwich (0-1) fiind taxată atât de suporterii lui Spurs cât şi de presa din Albion.

Internaţionalul român de 24 de ani e departe de evoluţiile care i-au făcut pe cei de la Tottenham să plătească Stelei suma de 10 milioane de euro. Revenit după o accidentare la spate care l-a chinuit mult timp, Chiricheş a avut şansa de a-şi recâştiga locul de titular, însă a irosit-o într-un mod inexplicabil. Duminică, Tottenham a pierdut acasă cu WBA (0-1), meci în care fundaşul român a fost corigent la toate capitolele.

Folosit titular de antrenorul Pochettino, Chiricheş a greşit la golul oaspeţilor şi a avut alte câteva ezitări copilăreşti, iar reacţiile n-au întârziat să apară. „N-are ce căuta în echipa asta”, „Chiricheş e orice, numai fotbalist nu” sau „Chiricheş şi Kaboul sunt nişte glume”, au fost doar câteva dintre mesajele postate de fanii lui Tottenham pe reţelele de socializare. În acelaşi timp, ziarele britanice au dat de pământ cu Vlad, cotidianul „Daily Mail” acordându-i nota 4. „Chiricheş le-a oferit adversarilor cornere în insistenţa sa de a complica lucrurile în propriul careu”, a completat sursa citată.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Evghenia Gutul Vladimir Putin FOTO Facebook jpeg
image
image
image
image
image
image
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net