CFR a transferat doi campioni

Ultima actualizare:

    Balde va fi cel mai  bine plătit jucător  din Liga 1
Balde va fi cel mai bine plătit jucător din Liga 1

Clujenii au învins cu 2-0 campioana României, Viitorul, dar nu asta a fost cea mai bună veste primită de Dan Petrescu sâmbătă seara. După meci, preşedintele Iuliu Mureşan i-a transmis „Bursucului” că nu se mai poate plânge de nimic acum, pentru că i-a rezolvat ambele doleanţe!

CFR a transferat 15 jucători în această vară, dar marea obsesie a lui Dan Petrescu a fost atacantul senegalez în vârstă de 28 de ani, Ibrahima Balde. Africanul a jucat ultimii patru ani la Kuban Krasnodar, fosta echipă antrenată de român, şi are un CV impresionant! Şi-a făcut junioratul în Argentina, la Argentinos Juniors şi Velez Sarsfield, iar în Europa a fost adus de Atletico Madrid. Cu spaniolii a câştigat Liga Europa, în 2010, după finala cu Fulham, dar Balde n-a jucat în acel meci pentru că Diego Forlan şi Sergio Aguero au confiscat cele două locuri din avanposturi. Senegalezul, care le mai are în palmares pe Numancia, Osasuna şi Reims, a fost prezentat oficial încă de ieri, iar Dan Petrescu e în al nouălea cer. ”Le mulţumesc celor din conducere, pentru că m-am bătut foarte mult pentru Balde. Cel puţin o lună nu cred că o să-l bag de la început, dar e mai bine să-l avem aici decât să fie în altă echipă. E un atacant care ne va ajuta foarte mult”, a afirmat tehnicianul. 


    Sougou a revenit  la CFR Cluj  după 5 ani
Sougou a revenit la CFR Cluj după 5 ani

Foarte frumos a vorbit despre Balde şi Daniel Niculae, fostul rapidist jucând împreună cu senegalezul pentru echipa din Rusia. „Este un fotbalist foarte bun. Am jucat împreună în anul în care am activat eu la Kuban Krasnodar. Culmea este că a fost dorit de Dan Petrescu şi a ajuns după ce a plecat Dan Petrescu de la Kuban. A plecat imediat după victoria din derby-ul cu cei de la Krasnodar, noua echipă a lui Andrei Ivan. Este un jucător bun, un pivot, mai mult. E un jucător cu o detentă bună, ţine foarte bine de minge, este un tip de vestiar, un jucător foarte util”, a declarat Niculae la Digi Sport.

La pachet cu Balde a ajuns la Cluj şi o mai veche cunoştinţă a ardelenilor, Modou Sougou. Tot senegalez şi el, atacantul în vârstă de 32 de ani, campion cu CFR în 2012, nu s-a impus la Marseille, unde a plecat în 2013, şi în ultimii ani s-a cam plimbat fără folos prin Europa, pe la echipe ca Evian, Sheffield Wednesday şi Moreirense. Modou speră într-un nou reviriment la Cluj.

Vor să scape de eroul din meciul cu Viitorul

simeon stalpnicul png

După transferurile lui Balde şi Sougou, în care ardelenii nu prea credeau la început, CFR are în lot cinci atacanţi de clasă, toţi cu pretenţii de titulari şi cu salarii pe măsură. Şefii clubului din Gruia n-ar vrea însă să-i ţină pe toţi şi, după modelul tratamentului aplicat lui Vasile Miriuţă, încearcă să scape măcar de unul! Se pare că lozul necâştigător l-a tras Urko Vera, adus chiar în această vară de la Mirandes, şi omul care a deschis scorul cu Viitorul. Bokila şi Omrani ar asigura spatele noilor veniţi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net