CFR Cluj trage după ea şi naţionala. Manea şi Deac, decisivi în amicale

Ultima actualizare:

    Cristi Manea a dat primul său gol în tricoul naţionalei României
Cristi Manea a dat primul său gol în tricoul naţionalei României

Naţionala României a dat cinci goluri în ultimele două partide, iar trei dintre acestea au aparţinut jucătorilor de la CFR Cluj. De altfel, Deac şi Cristi Manea se numără printre plusurile lui Cosmin Contra după această acţiune.

3-2 cu Chile şi 2-0 cu Finlanda sunt rezultatele care i-au „încărcat” pe tricolori înainte de meciurile oficiale din toamnă, în Liga Naţiunilor. Contra nordicilor, la Ploieşti, pe tabela de marcaj şi-au făcut loc experimentatul Ciprian Deac (32 de ani) şi tânărul Manea (20 de ani), ambii fiind legitimaţi la poaspăta campioană a României, CFR Cluj. Punând la socoteală şi golul lui Deac contra chilienilor, rezultă că ardelenii au contribuit cu mai mult de 50 la sută la eficienţa naţionalei lui Contra. Dacă Deac mai cunoscuse bucuria golului la naţională, Cristi Manea a punctat în premieră. „Sper să marchez şi în oficiale. Se văd roadele muncii noastre la CFR, am muncit foarte mult în sală şi pe teren. Dacă munceşti şi îţi vezi de treabă, se văd roadele”, a ţinut să precizeze fundaşul dreapta. „Când eram mic, aveam tricoul lui Chivu, iar acum suntem prieteni şi îmi dă mereu sfaturi. A fost mereu lângă mine, la bine şi la rău. Şi cu Bogdan Lobonţ sunt prieten”, a mai precizat Cristi Manea, unul dintre puţinii fotbaliştii români care pot exploda în fotbalul mare în perioada următoare. De altfel, fotbalistul crescut la Academia lui Hagi ar putea face pasul spre o echipă puternică de afară încă din această vară. „Am terminat contractul cu CFR, voi vedea după vacanţă ce se întâmplă”, a precizat Manea, care a fost împrumutat la Cluj de echipa cipriotă Apollon Limassol.

Amicalul cu Finlanda a fost ultima ocazie pentru selecţioner de a-şi testa jucătorii în vederea meciurilor oficiale cu Serbia, Muntenegru şi Lituania din Liga Naţiunilor. „Sunt mai multe plusuri decât minusuri, dar nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece. Dacă vom evolua la fel, cred că avem şanse mari să mergem la Euro 2020”, a spus Cosmin Contra.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ruși pe aeroportul Vnukovo din Moscova după anunțul mobilizării FOTO Twitter
image
image
image
image
image
image
sabalenka instagram jpg
Maradona
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net