CFR Cluj şi-a spulberat şansele la titlu

Ultima actualizare:

    Clujenii sunt  departe de perioada  în care cucereau  titluri naţionale
Clujenii sunt departe de perioada în care cucereau titluri naţionale

Clujenii păreau a forma echipa cel mai puţin afectată de insolvenţă. Deşi a scăzut plafonul salarial şi s-a reorganizat puţin, CFR a rămas sus, fără drept la cupele europene, dar cu toate şansele la trofee.

Aşa au început şi acest sezon, în care au sperat chiar la titlu în prima parte. Pe parcurs, lucrurile s-au stricat rău de tot sub interimatul lui Francisc Dican, care a îngropat echipa în a doua parte a clasamentului. Conceiçao l-a înlocuit şi a condus echipa la Botoşani, dar tot n-a fost cu noroc. Moldovenii au câştigat cu 2-1, goluri Ngadeu şi Fulop, iar pentru CFR a redus din diferenţă Cristian Lopez, al doilea golgheter al campionatului.

În aceste condiţii, fără victorie de şapte etape, ardelenii au rămas la 23 de puncte, ţintuiţi pe locul nouă şi departe de play-off. ASA ocupă locul şase, dar până la ea mai sunt nouă puncte distanţă, care are trebui recuperate în doar patru partide, fapt aproape imposibil. Singura şansă pentru CFR mai pare a fi recuperarea acelor şase puncte cu care a început în minus campionatul, dar nici acestea nu mai sunt o siguranţă. Asta deşi Mureşan a “vândut” ca sigură informaţia anulării depunctării. Până atunci, CFR trebuie să se pregătească de play-out. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
profimedia 0869423933 jpg
image
image
image
image
image
image
sabalenka instagram jpg
Maradona
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net