«Câinii» au slăbit peste iarnă

Ultima actualizare:

    Vali Lazăr a revenit la Dinamo în această iarnăFoto: Mediafax
Vali Lazăr a revenit la Dinamo în această iarnăFoto: Mediafax

Trupa din Ştefan cel Mare reia campionatul diseară, pe teren propriu, împotriva lui FC Botoşani, din postura de loc 3. Are 5 puncte în spatele Astrei, dar în play-off s-ar reduce automat la două, ceea ce ar trebui să dea mari speranţe de titlu. Nu e însă chiar aşa de simplu!

De vină sunt mutările de cadre efectuate de „câini” în această iarnă, care deşi au fost menite să întărească echipa, de fapt au slăbit-o valoric. Din „Groapă” au plecat Feussi, la Chiajna, Collins Fai, la Standard Liege, Abraham, Ghomsi, Vojnovici, Shalaj şi Van Haaren, cu contracte reziliate, Ionuţ Popescu şi Bogdan Gavrilă, la Petrolul, şi Cosmin Matei, la Atromitos Atena. În locul lor au venit fără niciun cost Sergiu Hanca, de la ASA Târgu Mureş, Vali Lazăr, de la Chiajna, Rîmniceanu, de la Viitorul, Vlad Oltean, de la FC Braşov, Muţiu, de la Tărlungeni, feroezul Bartalsstovu, de la Levanger, dar şi Batin, Ekeng şi Romario Kortzorg, liberi de contract. O simplă privire aruncată peste aceste nume relevă din start că sunt mult sub cei pe care Dinamo i-a lăsat să meargă spre alte zări.

În aceste condiţii, speranţele la titlu nu sunt prea îndreptăţite, în ciuda conjuncturii aparent favorabile. Batin pare singurul plus cu adevărat în echipă, de la el aşteptându-se goluri chiar duminică seară (14 februarie), împotriva fostei sale echipe, Botoşani. Moldovenii ştiu şi ei că Gnohere şi compania nu sunt de speriat, iar patronul lor vrea să le spulbere visele chiar la debutul în 2016. „Pentru noi, marea problemă este că venim după trei săptămâni în care jucătorii au fost plecaţi de acasă. Sper să stea bine din punct de vedere mental. E clar că va fi un meci greu, dar nu este imposibil să câştigăm. Mergem să luăm trei puncte de la Dinamo, care nu ne sperie deloc”, a spus Cornel Şfaiţer.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net