Brazilienii nu se lipesc de Steaua

Ultima actualizare:
Andrey, Elton, Arthuro
Andrey, Elton, Arthuro

După trei ani, Steaua îşi pune din nou speranţele într-un fotbalist crescut pe Copacabana. Dacă e să ne luăm după precedentele descinderi ale brazilienilor la campioana României, atunci soarta lui Guilherme Sitya pare pecetluită.

După venirile lui Tamaş şi Ţucudean, brazilianul Guilherme e a treia lovitură dată de Steaua pe piaţa transferurilor în această iarnă. Fostul jucător al Petrolului şi al Concordiei Chiajna a fost adus să întărească flancul stâng al defensivei, acolo unde Latovlevici nu mai oferă siguranţa de odinioară. În mod normal, ca brazilian, Guilherme ar trebui să fie o garanţie a calităţii, însă acest lucru nu e valabil la Steaua. Începând din 2007, de la portarul Andrey, roş-albaştrii au avut în curte 10 fotbalişti de origine braziliană, însă nici unul n-a confirmat aşteptările. Toţi au plecat din Ghencea după mai puţin de un an, înscriindu-se pe lista de transferuri eşuate făcute de campioana României.

Bonfim, Ricardo, Maicon
Bonfim, Ricardo, Maicon
  • Andrey (31 de ani, portar): Primul brazilian din istoria Stelei a reuşit performanţa să se accidenteze încă de la primul antrenament. Adus de fostul manager Mihai Stoica la începutul lui 2007, Andrey a căzut în dizgraţia lui Gigi Becali şi a fost trimis la echipa a doua, înainte de a pleca definitiv din România în septembrie 2007. Acum evoluează în ţara sa natală, la Paysandu, o divizionară secundă.
  • Elton (28 de ani, mijlocaş): Transferat pe aceeaşi filieră ca şi Andrey, mijlocaşul de buzunar (1,58 metri) a intrat imediat la inima fanilor stelişti, dar influenţa sa în jocul grupării din Ghencea n-a fost cea aşteptată. Cu un singur gol marcat în returul sezonului 2006-2007, Elton şi-a făcut bagajele spre ţările arabe, acolo unde joacă şi astăzi, la formaţia Al Fateh din Arabia Saudită.
  • Arthuro (32 de ani, atacant): Masivul vârf brazilian a semnat cu Steaua în vara lui 2008 şi a plecat după doar câteva luni, timp în care a dat două goluri în 14 meciuri. După aventura din România, Arthuro nu şi-a găsit locul, fiind în prezent la al 10-lea club într-o perioadă de cinci ani. Din 2014, sud-americanul e legitimat la Estoril, în Portugalia.

Tatu, Machado, Adi Rocha
Tatu, Machado, Adi Rocha
  • Bonfim (33 de ani, fundaş): Cea mai mare relizare a fundaşului dreapta Bonfim la Steaua este golul marcat în poarta lui Liverpool într-un meci din Liga Europa. Din cauza unor probleme disciplinare, brazilianul a terminat rapid conturile cu roş-albaştrii, reziliindu-şi contractul în 2011. Acum, de Bonfim nu se mai ştie nimic, ultima echipă la care a jucat fiind Khazar Lankaran din Azerbaidjan.
  • Ricardo (33 de ani, mijlocaş): Colegul de năzdrăvănii al lui Bonfim a plecat şi el din Ghencea după doar câteva luni. Ţinând cont că a luat titlul în Liga I cu Unirea Urziceni, Ricardo Vilana a dezamăgit cumplit la actuala campioană. La fel ca Bonfim, Ricardo a jucat şi el la Khazar Lankaran, după care a ajuns în „puternicul” campionat al Andorrei.
  • Maicon (decedat în 2014, atacant): Ca valoare, Maicon a fost fără îndoială cel mai bine cotat fotbalist brazilian care a trecut pe la Steaua. Deşi n-a rupt norii în Ghencea (unde a jucat sub formă de împrumut, de la Volin Luţk), el a fost transferat în 2012 de Şahtior Doneţk, echipa lui Mircea Lucescu. Din păcate, Maicon şi-a pierdut viaţa la numai 25 de ani, într-un accident rutier petrecut în Ucraina, la Doneţk.


    Tatu, Machado, Adi Rocha
Tatu, Machado, Adi Rocha
  • Tatu (32 de ani, atacant): Leandro Tatu a impresionat la Steaua prin ineficacitatea sa. Folosit pe postul de vârf împins, brazilianul a dat numai cinci goluri în aproape 40 de meciuri, exasperându-i pe fanii roş-albaştrilor. Afectat şi de o gravă accidentare la genunchi, Tatu a ajuns să joace în campionatul Thailandei, la Bangkok United.
  • Machado (25 de ani, atacant): Adus de la Universitatea Cluj ca o mare speranţă, Gabriel Machado s-a accidentat şi n-a apucat să joace pentru Steaua decât câteva meciuri, fără să marcheze vreun gol. Trecut ulterior prin curtea spaniolilor de la Rayo Vallecano, brazilianul s-a întors în România la începutul anului trecut, la Universitatea Cluj, care i-a reziliat însă contractul în vara lui 2014.
  • Adi Rocha (29 de ani, atacant): Deşi a fost cel mai eficient brazilian din istoria Stelei (9 goluri în 17 meciuri), „grăsuţul” Adi Rocha n-a fost niciodată iubit de suporterii din Ghencea, motiv pentru care despărţirea a fost inevitabilă. După o scurtă escală în Japonia, la Gamba Osaka, Adi Rocha e acum în lotul echipei lituaniene Zalgiris Vilnius.

Azi, amical cu ŢSKA Sofia

Steliştii continuă stagiul de pregătire din Turcia. Sâmbătă au jucat primul amical, pierdut cu 2-0 în faţa celor de la Sturm Graz, iar azi, de la ora 18.00, în direct la Digisport, campionii se duelează cu ŢSKA Sofia, formaţie la care evoluează fostul atacant din Ghencea, Stefan Nikolici. Următoarele două meciuri ale Stelei din cantonamentul din Antalya sunt la 6 februarie, contra celor dela Sparta Praga, şi ultimul meci, la 8 februarie, cu slovenii de la NK Maribor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Jim Caviezel FOTO Pixshark
image
image
image
image
image
image
sabalenka instagram jpg
Maradona
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net