Bărboianu, ținut jumătate de oră la stadion, deși avea ligamentele rupte!

Ultima actualizare:

    Ștefan Bărboianu
Ștefan Bărboianu

Meciul dintre ASA şi Chiajna, 2-1, a produs un moment șocant. Fundaşul echipei Chiajna, Ştefan Bărboianu, cel care a suferit o accidentare gravă la genunchi în minutul 73 al jocului, a aşteptat în ambulanţă finalul întâlnirii pentru a fi dus la spital, deoarece la stadionul Transil nu se afla decât un singur medic.

În minutul 73 al jocului de la Tg Mureş, Ştefan Bărboianu a fost accidentat grav de coechipierul său Cristi Bălgrădean, ulterior constatându-se că a suferit o ruptură de ligamente încrucişate. El a stat pe targă în ploaie, după care a fost urcat în ambulanţă, însă a aşteptat acolo finalul jocului, pentru a fi transportat la spital. Medicii care l-au însoţit pe acesta au rămas în tribune, până când partida s-a încheiat, întrucât, cei de la ASA Tg Mureş nu au asigurat nici un alt doctor la joc şi, conform protocolului, un meci nu se poate disputa fără medic, iar ambulanţa, la rândul ei, nu poate pleca fără echipajul specializat.

Ștefan Bărboianu va lipsi de pe teren minim șase luni.

Cei de la Chiajna vor să depună memoriu pentru că jucătorul a așteptat în ambulanță o jumătate de oră, deși avea dureri mari.

Înscrie-te în StarManager, fă-ți echipă și antrenează stelele fotbalului european din Liga Campionilor. Poți câștiga premii de etapă sau unul din marile premii puse în joc la finalul competiției!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net