A apărut peluza "Moţi"!

Ultima actualizare:

    Aşa arată peluza care-i poartă numele lui MoţiFoto Click!
Aşa arată peluza care-i poartă numele lui MoţiFoto Click!

Ceea ce iniţial părea o idee fantezistă s-a transformat în realitate. Pentru contribuţia la calificarea în grupele Ligii Campionilor în dauna Stelei, lui Cosmin Moţi i-a fost dedicată în mod oficial noua peluză a stadionului lui Ludogoreţ.

A fost sărbătoare mare vineri (15 mai) la Razgrad. În primul rând, echipa din micuţa localitate bulgară a cucerit al patrulea titlu consecutiv la Sud de Dunăre, după un succes clar (4-1) cu ocupanta locului secund. A fost primul meci în care fanii lui Ludogoreţ au ocupat Peluza “Cosmin Moţi”.

Patronul campioanei Bulgariei a promis acest lucru după ce românul şi-a pus mănuşile la penalty-uri pentru a scoate Steaua din Liga Campionilor şi iată că s-a ţinut de cuvânt. Inaugurarea a fost una fastuoasă, cu o slujbă religioasă şi cu tradiţionala tăiere de panglică, printre invitaţi numărându-se primul ministru Boiko Borisov, preşedintele federaţiei şi primarul din Razgrad. “Mă bucură faptul că sunt respectat şi iubit de suporterii noştri şi de întreaga ţară. Sunt mulţumit aici, am mai semnat un contract pe trei ani. Va fi greu să ajungem iar în grupele Ligii, dar n-aş mai vrea să se repete povestea cu Steaua”, a comentat Cosmin Moţi.

A devenit şi tătic

Săptămâna aceasta a fost una plină pentru Moţi. Pe lângă evenimentele fericite din plan sportiv, Cosmin a trăit bucuria de a deveni pentru prima dată tată. Joi, la un spital din Bucureşti, soţia fotbalistului, Olivia, a născut-o pe micuţa Maya-Elena.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Minge Serie A (EPA) jpg
Kazuyoshi Miura, Facebook jpg
Romania nationala (Sportpictures) jpg
Simona Halep (Sportpictures) jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
Sorana Cîrstea | FOTO Profimedia
Novak Djokovic (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net