Alibec vrea să-l învingă pe cel care l-a «reinventat»

Ultima actualizare:

    Legitimat acum la FCSB,  Alibec şi-a relansat  cariera din momentul în  care a semnat cu Viitorul,  în Liga 1, acum 5 aniFOTO: Sportpictures.eu
Legitimat acum la FCSB, Alibec şi-a relansat cariera din momentul în care a semnat cu Viitorul, în Liga 1, acum 5 aniFOTO: Sportpictures.eu

Denis Alibec a fost iertat pentru actul de indisciplină de la meciul cu CFR Cluj şi toţi steliştii aşteaptă să-şi ia revanşa în partida de luni cu Viitorul. Dar, atacantul va trebui să-l bată tocmai pe antrenorul care l-a readus în fotbalul de performanţă.

FCSB conduce în clasament, cu 37 de puncte, iar elevii „Regelui” sunt pe locul secund, cu 34 de puncte.

Dacă bucureştenii se vor impune, atunci într-o mare măsură vor fi câştigătorii acestui sezon al Ligii I. Toţi ochii sunt aţintiţi asupra lui Alibec, vedeta care are rolul de a puncta decisiv, deşi adversarul e unul special. E vorba de Gică Hagi, cel care l-a adus la Viitorul în 2012 şi care l-a revitalizat într-o perioadă în care italienii de care aparţinea îl readuceau la club doar pentru a-l împrumuta iar.

Tot atunci, echipa naţională era doar un vis pentru Denis. 

Derby-ul FCSB - Viitorul poate decide  titlul, iar principala armă a gazdelor e cel  a cărui carieră a fost relansată de Gică Hagi
Derby-ul FCSB - Viitorul poate decide titlul, iar principala armă a gazdelor e cel a cărui carieră a fost relansată de Gică Hagi

Datorită „Regelui”, Alibec a ajuns la Astra, apoi printre „tricolori” şi acum la FCSB, unde e privit ca cel mai bun jucător din Liga I.

Cum era relaţia cu starul de acum, a povestit chiar Hagi cu ceva timp în urmă. „Pentru mine, e numărul unu. Mereu îi spun: «Dă-mi câte poţi!», iar el îşi cere iertare când îmi dă gol. Dar, eu sunt cel mai fericit când un copil pe care l-am -crescut e atât de bun”, a explicat acesta. Apoi, a detaliat: „Eu l-am făcut, l-am repus pe picioare, nu Şumudică. L-am luat când se lăsase de fotbal şi asta ştie şi Şumi. Când vă spuneam că e cel mai bun, vă uitaţi la mine şi ziceaţi că sunt nebun. L-am luat de pe stradă, l-am antrenat şi am făcut-o pentru el”.

Adi Mutu l-ar fi pedepsit

Directorul general al lui Dinamo, Adi Mutu, un tip temperamental care a avut multe conflicte cu antrenorii, a recunoscut că dacă era în locul lui Reghecampf nu l-ar fi iertat pe Alibec. Atacantul a fost schimbat în meciul cu CFR fiindcă risca să fie suspendat pentru derby-ul cu Viitorul, dar în momentul ieşirii de pe teren abia şi-a salutat tehnicianul, a dărâmat nişte sticle cu apă şi nu a mai stat să urmărească meciul.


    Adi Mutu
Adi Mutu

„Eu, ca antrenor, nu aş accepta pentru nimic în lume astfel de lucruri nici dacă-l chema «Diego Alibec!». Eu am făcut chestii de-astea de multe ori şi-mi dau seama acum că nu este normal. N-a înţeles că Reghe voia să-l odihnească. Nu mă bag, dar prea mult lugu-lugu nu e bine, e băiat mare”, a spus “Briliantul”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net