Adrian Mutu, în război cu fanii Petrolului

Ultima actualizare:

    Adrian Mutu  a marcat unicul  gol al Petrolului  în meciul de joiFoto: Răzvan Păsărică
Adrian Mutu a marcat unicul gol al Petrolului în meciul de joiFoto: Răzvan Păsărică

Din cauza vieţii extra-sportive zbuciumate, Adi Mutu e în război cu toată lumea la Ploieşti. Golul marcat joi seară în poarta cehilor n-a făcut decât să pună sare pe rana deschisă a „Briliantului”.

În câteva luni, Mutu a reuşit să-şi strice imaginea de vedetă la Petrolul. Pentru prima dată de la întoarcerea în România, atacantul de 35 de ani a început un meci pe banca de rezerve exclusiv din motive tactice. Antrenorul Răzvan Lucescu n-a agreat deloc iureşul mediatic din ultimele zile privind viaţa amoroasă a lui Mutu şi a tăiat în carne vie. Astfel, „Briliantul” a aflat cu stupoare în ziua meciului cu Plzen că nu va fi titular, lucru care l-a deranjat. „Parcă eram liderul echipei. Nu-mi convine să fiu rezervă”, i-ar fi transmis Mutu lui Lucescu. 

Mai mult, fotbalistul a preferat să nu iasă la încălzire alături de coechipierii din primul 11 şi să rămână departe de ochii lumii, la vestiare. Acest aspect i-a fost fatal în relaţia cu suporterii ploieşteni, cei care până nu demult îl adulau. Drept dovadă, atunci când a fost trimis pe teren, în locul lui Albin, Mutu s-a trezit fluierat la scenă deschisă.

Orgolios din fire, Adrian s-a folosit de golul marcat pentru a se răfui cu fanii care l-au contestat, făcându-le semn acestora să tacă şi înjurând printre dinţi. La final, Mutu a încercat să se împace cu fanii, inclusiv prin declaraţii diplomatice, însă e clar că legătura afectivă între el şi ploieşteni s-a cam stricat.

Răzvan l-a pedepsit şi în 2010

Nu e prima dată când Răzvan Lucescu îl pedepseşte pe Mutu pentru comportamentul său din afara terenului. În toamna lui 2009, cu Lucescu selecţioner, România pierdea în Serbia cu 0-5, meci după care Mutu a fugit din cantonament la o petrecere privată la Novi Sad.

„Nu-l mai chem la naţională”, a tunat atunci Răzvan Lucescu. Cei doi s-au împăcat însă ulterior, Mutu revenind printre tricolori în preliminariile Euro 2012.

image
image
image
image
image
image
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net