7 secrete ale «Unicului derby»

Ultima actualizare:

    Diseară, de leora 21.00, este Steaua - Dinamo, în direct la  Digi Sport 1, iar Click! vă prezintă veştile importante din fiecare tabărăFoto: Mediafax
Diseară, de leora 21.00, este Steaua - Dinamo, în direct la Digi Sport 1, iar Click! vă prezintă veştile importante din fiecare tabărăFoto: Mediafax

Meciul Steaua - Dinamo se anunţă mai încins ca oricând. Gazdele vor să răzbune umilinţa de la jocul cu Manchester City, când au fost păcălite de rivali şi au afişat pe o întreagă tribună mesajul “Doar Dinamo Bucureşti”, în timp ce “câinii” vor să-şi păstreze statutul de lideri în Liga I.

Trei stelişti, indisponibili. Golubovic, Toşca şi Pintilii nu vor juca diseară. Primul a fost operat ieri după ce a suferit o fractură de pomete, iar recuperarea va dura o lună. Al doilea are nevoie de o perioadă de refacere de trei săptămâni în urma unei fracturi la piciorul stâng, iar ultimul a suportat o intervenţie chirurgicală la muşchiul femural al piciorului drept. Va reveni pe teren după patru luni. “Avem un lot numeros, valoros şi am avut parte de câteva accidentări. Vor lipsi câteva săptămâni sau luni, dar asta e viaţa”, a spus stelistul Reghecampf. Cum ar putea arăta Steaua: Niţă - Enache, Tamaş, Mitrea, Momcilovic - Achim, Boldrin - Adi Popa, Stanciu, Hamroun – Tănase.

Suporterii din Ghencea, liniştiţi: Stanciu şi Popa nu pleacă. Reghecampf i-a asigurat pe suporterii roş-albaştri că vedetele Nicolae Stanciu şi Adi Popa nu vor părăsi echipa acum şi vor evolua şi-n meciurile din cupele europene: “Nu ştiu nimic despre plecarea lui Stanciu sau Popa şi aş fi primul care ar afla. Vor fi pe teren în derby şi vor juca la noi şi-n perioada următoare. Când vor avea oferte, vor pleca, nu e nici o piedică din partea mea sau a patronului”.

Reghe, ameninţat de fanii “câinilor”. Antrenorul Stelei, Laurenţiu Reghecampf, s-a plâns că a fost jignit de suporterii dinamovişti, atât telefonic cât şi pe reţelele de socializare. “Nu înţeleg ura aceasta, dar să ajungi să fii sunat, să primeşti mesaje pe site-uri, să fii ameninţat, înjurat... Niciodată nu am râs de Dinamo şi de fanii ei, ba i-am apreciat, că sunt alături de echipă în momentele grele. Să ne jignim de la un meci de fotbal e prea mult”, a anunţat tehnicianul.

Dinamoviştii sunt apţi. “Suntem în efectiv complet, tot lotul e valid. Sunt bucuros că am de unde alege şi sper să facem un meci foarte bun”, a spus dinamovistul Andone. Cum ar putea arăta Dinamo: Brănescu - Romera, Nedelcearu, Mevlja, Filip - Busuladzic, I. Şerban - Rotariu, Palic, Lazăr – Gnohere.

Coregrafie. După farsa dinamoviştilor de la jocul celor din Ghencea cu Manchester City, când fanii stelişti au îmbrăcat veste alb-roşii şi au format fără să-şi dea seama mesajul “Doar Dinamo Bucureşti” pe toată tribuna a doua, şefii “militarilor” au interzis orice coregrafie la jocul de diseară. Totuşi, ultraşii “câinilor” au găsit soluţia: toţi cei din peluză vor veni îmbrăcaţi în tricouri albe sau roşii şi se vor aşeza pe scaune în aşa fel încât vor alcătui un nou mesaj-surpriză la adresa rivalilor. “Din câte ştiu eu, la derby va fi continuarea mesajului de marţi, de la jocul cu Manchester City”, a declarat oficialul dinamovist Ionel Dănciulescu.

Ca acum zece ani. Cele două echipe se află pe primele locuri, Dinamo e fruntaşă (10 puncte), în timp ce Steaua o urmează, având o lungime mai puţin. Ultima dată când cele două formaţii s-au întâlnit şi s-au aflat la conducerea clasamentului (Dinamo, locul 1, 21 de puncte, Steaua, locul 2, 17 puncte) s-a întâmplat în anul 2006. În duelul de atunci, “câinii” s-au impus cu 1-0, graţie unui gol reuşit de Denis Şerban în prelungirile meciului.

Valoare. Gazdele au un lot cotat la 26,25 de milioane de euro, în timp ce roş-albii sunt plasaţi la pragul de 13,83, adică sunt cu 12,42 milioane mai ieftini decât cei din Ghencea. La capitolul “cel mai scump jucător”, din partea Stelei îl avem pe Nicolae Stanciu, jucător ce costă 3,5 milioane de euro, iar dinamoviştii se laudă cu Dorin Rotariu, mijlocaş de 1,75 milioane.  

Adi Popa: «Noi o să fim pe primul loc»

Adi Popa, stelistul ce a bifat zece derby-uri, crede că va detrona rivala din “Ştefan cel Mare” din fruntea clasamentului. “Nu trebuie să privim înapoi, trebuie să tragem concluziile şi vom încerca să reparăm, iar cu Dinamo va fi cu totul alt meci. Valoarea adversarului nu va fi ca cea a lui Manchester City şi sperăm ca noi să fim pe locul întâi la finalul meciului. Prin prisma experienţei pornim cu un plus şi asta trebuie să se vadă pe teren”, a spus mijlocaşul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Turmă de zimbri Romania. FOTO The Guardian
image
image
image
image
image
image
Simona Halep (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
Corvinul Hunedoara, castigatoarea Cupei Romaniei (Sportpictures) jpg
Gica Hagi 1 1280x720 jpg
Ianis Hagi (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Radu Dragusin (EPA) jpg
Darya Klishina jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net