Bute, de şase ori mai ieftin

Ultima actualizare:

    Boxerul român a ajuns să se bată pentru o  bursă de 330.000 $, o decădere imensă pentru un campion ce lua anul trecut două milioane într-un meciFoto: Mediafax
Boxerul român a ajuns să se bată pentru o bursă de 330.000 $, o decădere imensă pentru un campion ce lua anul trecut două milioane într-un meciFoto: Mediafax

Lucian Bute va lupta la data de 15 august împotriva campionului european la categoria supermijlocie, Andrea Di Luisa. Sportivul nostru nu a mai urcat în ring din ianuarie 2014, atunci când l-a învins Pascal, dar oricum a încasat milioane de dolari. Acum e nevoit să se mulţumească cu sume de şase ori mai mici.

Lupta ce se vrea o revenire a lui “Mister KO”, 35 de ani, poate fi şi ultima în cazul în care românul nu are succes. Adversarul e o cunoştinţă mai veche, cei doi luptând în 2002, la amatori, iar Lucian a câştigat atunci.

“După o absenţă lungă sunt mulţumit că revin în ring. Am trăit cei mai dificili trei ani ai carierei mele. Sunt încrezător, cel mai important lucru pentru mine este că sunt sănătos. Am regăsit plăcerea de a mă antrena pe care o pierdusem odată cu accidentările. Mă pregătesc puternic şi abia aştept să urc în ring”, a precizat Bute, care se antrenează de două ori pe zi, timp de şase zile pe săptămână.

Apoi, a anunţat: “Sunt convins şi încrezător că voi avea şansa de a boxa din nou pentru un titlu”. Totuşi, duelul va fi ceva nou pentru fostul campion mondial. Pentru prima dată lupta sa nu e cap de afiş al galei, aşa cum se întâmpla pe vremuri, mai ales că locul desfăşurării Centre Bell, din Montreal, e arena unde el era mereu vedeta. Apoi, confruntarea e programată pentru zece reprize şi nu 12, aşa cum era obişnuit.

Un alt fapt trist e că absenţa din lumina reflectoarelor şi pierderea centurii l-au transformat într-un “anonim” şi din punct de vedere al câştigurilor. Pentru meciul cu italianul va lua 330.000 de dolari, adică de şase ori mai puţin pentru unul care primea două milioane de dolari pentru o luptă, suma intrându-i în conturi chiar dacă adversarul s-a numit Jean-Paul Mendy, Glen Johnson sau Jean Pascal. Oricum, de-a lungul carierei, românul a strâns peste 14 milioane de dolari, însă din aceştia 40 la sută a trebuit plătit impozitul şi un alt procent s-a dus către staff-ul tehnic. Pentru confruntarea de la data de 15 august, sportivii vor trebui să se încadreze la greutatea de 77.560, cu un kilogram şi 300 de grame peste limita categoriei supermijlocii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ebrahim Raisi FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Oleksandr Usyk si Tyson Fury (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
CFR Cluj Farul Constanta (Sportpictures) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Servetelul acordului de transfer al lui Lionel Messi la FC Barcelona (EPA) jpg
FC Botosani CS Mioveni, Aldair (Sportpictures) jpg
Dinamo (Sportpictures) jpg
Monica Niculescu (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net