Ţiriac, despre cel mai bun jucător din istorie: «Credeam că e Laver sau Sampras, dar am greşit»

Ultima actualizare:

    Roger Federer, în Columbia. (Foto: Reuters)
Roger Federer, în Columbia. (Foto: Reuters)

Ion Ţiriac a avut tot timpul o nostalgie despre tenisul din perioada în care el încă mai putea juca, dar i-a apreciat tot timpul şi pe greii momentului. Nici Djokovici, nici Nadal nu-l impresionează însă cum o face Federer.

"În Panteonul meu, Federer rămîne numărul unu. Mult timp am spus că este Rod Laver. Apoi, a venit Sampras şi mi-am spus: "Totuşi, şase ani numărul 1 la final de sezon. O să-i acord credit".

Nu a câştigat niciodată la Paris. A vrut să joace mereu într-o manieră mult prea spaniolă. A fost o greşeală. Iar când a venit Federer mi-a luat votul. Dar trebuie să recunosc că Nadal e valoros. Mare, mare jucător!

Cred că Federer ne va lipsi când se va retrage. Nadal care câştigă nouă turnee la Paris - jos pălăria! Dar el joacă foarte fizic. Amândoi sunt puternici, dar Nadal loveşte ca la tobă, iar Federer cântă la pian.

Apoi vine Djokovici care are puţin din ceilalţi doi. E un sportiv senzaţional şi are un foarte bun simţ al geometriei pe teren. Stăpâneşte terenul mai bine şi la capitolul mental e mai presus de alţii", a spus Ţiriac.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
gratar mici
image
image
image
image
image
image
Andres Sfait (Facebook) jpg
Ovidiu Ionescu si Bernadette Szőcs (Facebook) jpg
CSU Craiova FCSB (Sportpictures) jpg
Universitatea Cluj Dinamo (Sportpictures) jpg
Parma (Facebook) jpg
CFR Cluj Rapid (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Real Madrid (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net