Premiu blestemat pentru Simona Halep

Ultima actualizare:
Românca a câştigat  şase titluri în 2013 (Foto: Reuters)
Românca a câştigat şase titluri în 2013 (Foto: Reuters)

Simonei Halep i-a fost recunoscut în mod oficial progresul formidabil din acest an. Precedentele cinci câştigătoare ale distincţiei oferite de WTA n-au confirmat însă în anul următor.

Chiar şi atunci când nu joacă, aflându-se în perioada de pregătire a noului sezon, Simona Halep e o învingătoare. "Totul a început cu un parcurs incredibil la Roma, iar acum, şase luni mai târziu, ea se află pe punctul de a ajunge în Top 10", a scris site-ul WTA după ce Simona Halep a fost desemnată «Most Improved Player Of The Year».

Cu şase trofee câştigate în 2013, românca a urcat peste 50 de locuri în ierarhia mondială, de pe 64 pe 11, lăsând lumea tenisului cu gura căscată. Privind însă la anii antreriori, premiul lui Halep pare să fie un adevărat blestem. Mai exact, precedentele cinci deţinătoare ale acestei distincţii n-au confirmat în anii următori, luând-o în jos în ceea ce priveşte performanţele.

Aşa s-a întâmplat cu Sara Errani (finalista de la Roland Garros 2012 n-a mai impresionat ulterior), Petra Kvitova (numărul 2 mondial în 2011, cehoaica e acum pe 6), Francesca Schiavone (după titlul de la Roland Garros în 2010, italianca a intrat pe o pantă descendentă), dar şi cu belgianca Wickmayer în 2009 şi rusoaica Safina în 2008, aflate în anii respectivi la apogeul carierei. În cazul Simonei Halep, marea provocare pentru anul care vine e să intre în Top 10 şi să se menţină acolo până la finalul anului 2014.


    Românca a câştigat  şase titluri în 2013 (Foto: Reuters)
Românca a câştigat şase titluri în 2013 (Foto: Reuters)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
gratar mici
image
image
image
image
image
image
Andres Sfait (Facebook) jpg
Ovidiu Ionescu si Bernadette Szőcs (Facebook) jpg
CSU Craiova FCSB (Sportpictures) jpg
Universitatea Cluj Dinamo (Sportpictures) jpg
Parma (Facebook) jpg
CFR Cluj Rapid (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Real Madrid (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net