Simona Halep, la un pas de finală la Roland Garros

Ultima actualizare:

    Simona Halep a obţinut cea mai  bună performanţă personală la un turneu de Grand Slam
Simona Halep a obţinut cea mai bună performanţă personală la un turneu de Grand Slam

Visul frumos continuă la Roland Garros pentru români! A patra jucătoare a lumii, Simona Halep nu i-a lăsat nici o şansă rusoaicei Svetlana Kuzneţova, pe care a învins-o cu un categoric 6-2, 6-2 în sferturile de finală! Azi, va juca în semifinale, contra nemţoaicei Andrea Petkovic.

Ploaia care a căzut ieri la Paris a dat peste cap doar programul organizatorilor, nu şi psihicul Simonei. Chiar dacă a recunoscut că nu-i place să aştepte începerea unui meci, pentru că se adună multă uzură psihică, Simona Halep a dovedit ieri, la capătul celor 3 ore de aşteptare în players lounge, că a crescut foarte mult şi pe acest plan.

Ca de obicei, în această pauză a ascultat muzică machedonească şi a citit - acum avea la ea cartea Harry Potter, în limba engleză -, iar după cele trei ore de aşteptare Simona a ieşit parcă mai puternică de la vestiare în momentul începerii partidei cu Svetlana Kuzneţova. Astfel, s-a impus cu 6-2, 6-2 şi s-a calificat pentru prima dată în semifinalele unui turneu de Grand Slam! Fază a competiţiei în care a ajuns fără să piardă vreun set şi în care asigurat un cec de 412.500 de euro, al doilea cel mai mare premiu obţinut de ea vreodată!

La 23 de ani, Halep a mai scris o pagină de glorie în tenisul românesc. Ea a devenit prima româncă semifnalistă la un turneu de Grand Slam după 17 ani, adică de la performanţa similară reuşită de Irina Spîrlea în 1997, la US Open.

Doar trei românce s-au calificat în semifinalele unui Grand Slam la simplu, de-a lungul timpului: Virginia Ruzici de două ori, în 1978, când a câştigat turneul de la Roland Garros, şi în 1980, când a pierdut finala aceleiaşi competiţii, în faţa americancei Chris Evert, Florenţa Mihai, finalistă în 1977 tot la Roland Garros, meci pierdut la Mima Jausovec (Iugoslavia), şi Irina Spîrlea, învinsă în 1997, în penultimul act al US Open de Venus Williams.

La masculin, Ilie Năstase este singurul român care a atins această fază, de mai multe ori, ultima dată în 1976, la US Open şi la Wimbledon, la competiţia londoneză jucând finala, pierdută în faţa suedezului Bjorn Borg.

Petkovic e jucătoarea surpriză din semifinale

Simona Halep a obţinut cea mai  bună performanţă personală la un turneu de Grand Slam
Simona Halep a obţinut cea mai bună performanţă personală la un turneu de Grand Slam

Astăzi, de la ora 17.30, Simona Halep va juca în semifinalele turneului de la Rolans Garros contra nemţoaicei Andrea Petkovic, locul 27 WTA şi cap de serie numărul 28. Aceasta a învins-o cu scorul de 6-2, 6-2, pe italianca Sara Errani, a zecea favorită a competiţiei şi locul 11 WTA. Halep şi Petkovic s-au mai întâlnit de trei ori până în prezent, scorul fiind de 2-1 în favoarea româncei, care a câştigat ambele partide disputate în 2013, una dintre ele în finala turneului de la Nurnberg (scor 6-3, 6-3). Victoria nemţoaicei datează din 2009.  Dacă se va califica în finală, Halep va ocupa începând de luni locul 3 WTA, cea mai înaltă poziţie a unei jucătoare de tenis din România. În cealaltă semifinală se vor întâlni, tot azi, rusoaica Maria Şarapova, cap de serie numărul 7, şi canadianca Eugenie Bouchard, a 18-a favorită a competiţiei.

Sferturi: 6-2, 6-2 cu Svetlana Kuzneţova (Rusia)Optimi: 6-4, 6-3 cu SloaneStephens (SUA)Turul 3: 6-3, 6-0 cu MariaTeresa Torro-Flor (Spania)Turul 2: 6-2, 6-4 cu HeatherWatson (Marea Britanie)Turul 1: 6-0, 6-2 cu AlisaKleybanova (Rusia)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Turmă de zimbri Romania. FOTO The Guardian
image
image
image
image
image
image
Simona Halep (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
Corvinul Hunedoara, castigatoarea Cupei Romaniei (Sportpictures) jpg
Gica Hagi 1 1280x720 jpg
Ianis Hagi (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Radu Dragusin (EPA) jpg
Darya Klishina jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net