Rudel Obreja, trimis în judecată! A cerut şpagă un milion de euro!

Ultima actualizare:

    Rudel Obreja, fost preşedintel al FR de Box
Rudel Obreja, fost preşedintel al FR de Box

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja a fost trimis în judecată în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu, pentru a interveni asupra unor judecători de la instanţa supremă.

Procurorii Secţiei de combatere a corupţiei l-au trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe Rudel Obreja, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box, pentru infracţiunea de trafic de influenţă, dosarul urmând să fie judecat de Tribunalul Bucureşti.

"Inculpatul Obreja Rudel a impus ca o parte din folosul pretins, respectiv suma de 200.000 euro, să fie remisă înainte de pronunţarea hotărârii, iar diferenţa de 800.000 euro, după obţinerea soluţiei favorabile. Pentru a conferi credibilitate promisiunilor sale, Obreja Rudel a susţinut că persoanele pe lângă care îşi exercita influenţa i-au transmis denunţătorului, prin intermediar, că va obţine cu certitudine o hotărâre favorabilă dacă va solicita amânarea cauzei pentru un termen de judecată ulterior intrării în vigoare a „noului cod" (cu referire la data de 1 februarie 2014, când au intrat în vigoare NCP şi NCPP)", au precizat procurorii.

Recursul a fost soluţionat anterior datei de 1 februarie 2014 şi a fost respins, astfel încât hotărârea de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare a rămas definitivă, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Rudel Obreja declara în 13 februarie că denunţătorul este Sorin Ovidiu Vîntu, iar dosarul ar fi urmarea unei "înscenări" a acestuia.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ebrahim Raisi FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Oleksandr Usyk si Tyson Fury (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
CFR Cluj Farul Constanta (Sportpictures) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Servetelul acordului de transfer al lui Lionel Messi la FC Barcelona (EPA) jpg
FC Botosani CS Mioveni, Aldair (Sportpictures) jpg
Dinamo (Sportpictures) jpg
Monica Niculescu (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net