Cantonament «spartan» în Pirinei

Ultima actualizare:
Lucian Bute  îşi încarcă bateriile  la munte, în Franţa
Lucian Bute îşi încarcă bateriile la munte, în Franţa

Lucian Bute se pregăteşte intens pentru marele meci cu Jean Pascal, programat la începutul anului viitor. Pugilistul român face sacrificii uriaşe pentru a recupera perioada în care a fost accidentat şi n-a putut să se antreneze.

Lucian Bute este refăcut complet după operaţia la mâna stângă pe care a suferit-o în luna mai şi din cauza căreia a fost nevoit să amâne meciul cu Jean Pascal.

Bute a început de o săptămână un cantonament spartan în munţii Pirinei, aproape de oraşul francez Montpellier, unde va sta, în total, 20 de zile.

Boxerul originar din Pechea a ales varianta de a se pregăti la altitudine pentru a-şi întări pregătirea fizică, conştient că aceasta a fost afectată din cauză că n-a mai boxat de ceva timp.


    Lucian Bute  îşi încarcă bateriile  la munte, în Franţa
Lucian Bute îşi încarcă bateriile la munte, în Franţa

El n-a avut nicio dispută anul acesta, partida cu Jean Pascal fiind reprogramată pentru 18 ianuarie 2014, la Mont­­real. Pugilistul român, deţinător al titlului mondial IBF, la categoria super-mijlocie, între 2007 şi 2012, se va întoarce după acest cantonament în Canada, unde va continua pregătirea. 

"Nu va fi un meci uşor. Pascal e un adversar puternic şi imprevizibil, dar vreau să câştig. Obiectivul meu este să redevin campion mondial", a spus Bute.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
FC Botosani CS Mioveni, Aldair (Sportpictures) jpg
Dinamo (Sportpictures) jpg
Monica Niculescu (EPA) jpg
CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Halep jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
Corvinul Hunedoara, castigatoarea Cupei Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net