Halep, la un meci de milionul de dolari

Ultima actualizare:

Halep a completat un an de graţie cu o săptămână fantastică. La un Turneu al Campioanelor din categoria a doua, jucătoarea româncă a bătut tot şi e de neoprit. După cele trei victorii fără set pierdut în grupe, Simona a dat peste cel mai greu adversar chiar în semifinale. Ana Ivanovici, beneficiara unei invitaţii la acest turneu, a dat totul pentru a o învinge pe româncă, dar n-a fost de ajuns. Tenismena noastră a intrat mai greu în partidă, a pierdut cu 6-2 primul set, dar apoi, Halep a intrat din nou în transă şi totul s-a terminat pentru Ivanovici.

6-1 în setul al doilea în nici 25 de minute de joc şi totul părea clar. Ivanovici a avut însă o răbufnire de orgoliu în setul decisiv şi până să se aşeze românca pe teren avea deja 3-0. Neinteresant pentru Halep, care a câştigat şase game-uri la rând şi implicit meciul, cu scorul de 2-6, 6-1, 6-3. Halep va juca azi finala turneului din Bulgaria cu învingătoarea meciului Samantha Stosur, din Australia şi Anasthasia Pavlyucenkova, din Rusia, terminat aseară, după închiderea ediţiei.

Va încheia anul pe locul 11

Parcursul senzaţional al Simonei Halep la Turneul Campioanelor de la Sofia îi asigură tenismenei originare din Constanţa până acum un câştig de peste 95.000 de dolari şi 150 de puncte WTA. Asta înseamnă pentru Halep că trece de 1,1 milioane de dolari câştigaţi în doar un an şi urcarcă până în buza TOP 10, pe locul 11 mondial, depăşindu-le pe Sloane Stephens (SUA), Marion Bartoli (Franţa), retrasă din activitate şi Roberta Vinci (Italia). Chiar dacă câştigă astăzi finalatuneului bulgar, rămâne totuşi în spatele danezei Caroline Wozniacki.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Jim Caviezel FOTO Pixshark
image
image
image
image
image
image
sabalenka instagram jpg
Maradona
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net