Atodiresei şi fraţii Stoica vor fi generalii lui Vlad Ţepeş în gala Superkombat de la Târgovişte!

Ultima actualizare:
Andrei Stoica
Andrei Stoica

Cea de-a cincea ediţie a conceptului Superkombat New Heroes va fi organizată în premieră în România, pe 30 august la Târgovişte, după ce în primele şase luni ale anului, promoţia românească a produs evenimente similare în Croaţia, Brazilia, Austria şi Emiratele Arabe Unite. Printre sportivii care vor lupta în oraşul dâmboviţean, fostă capitală a Ţării Româneşti în vremea lui Vlad Ţepeş, se numără şi deja consacraţii Ionuţ "Pitbull" Atodiresei, Bogdan Stoica şi Andrei Stoica.

E pentru prima oară când conceptul inventat de Eduard Irimia la începutul anului pentru a descoperi noi eroi pe întreg mapamondul va fi implementat şi în România, urmând ca la evenimentul de la Târgovişte să fie prezent un număr record de luptători autohtoni din noua generaţie, nu mai puţin de 9. "Va fi prima gală de acest gen care va avea loc în ţara noastră după ce, din ianuarie, atunci când am lansat conceptul New Heroes, am căutat eroi pe trei continente. Sper ca măcar unul dintre cei care vor lupta pe 30 august la Târgovişte să calce pe urmele lui Moroşanu, Iftimoaie sau Atodiresei. Fraţii Stoica şi Benny Adegbuyi au fost descoperiţi la gale de selecţie şi acum au ajuns să fie apreciaţi la nivel mondial, aşa că oricând poate răsări un nou viitor campion. O parte dintre învingătorii de la Târgovişte vor fi invitaţi să lupte pe viitor în circuitul World Grand Prix", a declarat preşedintele Superkombat, Eduard Irimia.


    Andrei Stoica
Andrei Stoica

În cadrul galei Superkombat New Heroes, care va fi transmisă la nivel internaţional, iar în România de Pro TV şi Sport.ro, sunt anunţaţi pe card sportivi tineri precum Claudiu Bădoi, Cristian Milea, Amansio Paraschiv, Daniel Lazăr, Flavius Boiciuc, Dănuţ Hurduc, Ciprian Şchiopu, Ştefan Szomoru, dar şi dâmboviţenii Cristian Ristea şi Cătălin Sacagiu. Programul meciurilor urmează să fie anunţat în cursul săptămânii viitoare.

Organizat în parteneriat cu Consiliul Local al municipiului Târgovişte şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa, evenimentul sportiv de la Sala Polivalentă din Târgovişte va fi folosit şi pentru a promova destinaţia turistică Târgovişte, fosta capitală a Ţării Româneşti şi reşedinţa domnitorului Vlad Ţepeş, cel mai popular conducător medieval de pe teritoriul României datorită faptului că a. stat la baza personajului legendar Dracula. "Îmi place mult istoria şi mă bucur că vom avea ocazia să luptăm într-un loc de tradiţie încărcat de legende. Vom fi precum generalii lui Vlad Ţepeş în ring, fără milă pentru adversari", a declarat veteranul Ionuţ Atodiresei, care va înfrunta un sportiv din Turcia, ţară-urmaşă a Imperiului Otoman, marele duşman al lui Ţepeş.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Furnici jpg
image
image
image
image
image
image
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
fcsb jucatori galerie jpg
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net