Simona Halep îşi ia casă cu banii de la Dubai

Ultima actualizare:

    Simona Halep a devenit locul trei la nivel mondial după turneul câștigat în Dubaifoto: Click!
Simona Halep a devenit locul trei la nivel mondial după turneul câștigat în Dubaifoto: Click!

Constănţeanca Simona Halep (23 de ani) a câştigat turneul de la Dubai, unul dintre cele cinci din categoria Premier. Pe lângă cele 900 de puncte, cu ajutorul cărora a revenit pe locul 3 mondial, Halep s-a ales şi cu foarte mulţi bani.

Premiul cel mare la turneul din Emiratele Arabe Unite a fost de 456.000 de dolari, echivalentul a 402.000 euro, iar Simona Halep vrea să-i „termine” cu cap. La întrebările jurnaliştilor pe această temă, constănțeanca s-a fâstâcit puţin, dar apoi a fost sinceră. Fie că la mijloc e pur şi simplu vorba de a-şi investi banii, fie că vrea să devină independentă de famlia ei şi să se mute singură, tenismena a declarat că vrea să-şi cumpere o locuinţă.

„Am multe lucruri în minte, dar nu ştiu ce o să aleg. Sigur voi merge la mall pentru a-mi cumăra ceva. Când voi ajunge acasă, mă voi uita însă după o casă”, a spus Halep. După săptămâna excelentă de la Dubai, românca a făcut însă ceva cu care ne-a obişnuit deja după un succes, adică s-a retras de la turneul următor. Din păcate, acesta este chiar cel de la Doha, câştigat de Simona Halep anul trecut şi unde nu-şi va putea apăra „coroana”. „Sunt foarte obosită, am dureri peste tot, la coaste, la gleznă, şi voi urma din nou un tratament. Sper să mă recuperez cât mai repede”, a declarat  românca.

Simona Halep a câștigat, dar Irina Begu a pierdut la simplu şi s-a retras la dublu

29 sport irina begu jpeg

Simona Halep n-a fost singura tenismenă din România care s-a bătut sâmbătă în fazele superioare ale unui turneu WTA. Irina Begu a pierdut semifinala de simplu de la Rio de Janeiro, 6-3, 4-6, 6-2 în faţa slovacei Anna Schmiedlova. Românca a avut mari probleme de sănătate în timpul jocului din semifinale. A chemat medicul de patru ori pe teren pentru masaj și a avut și o hemoragie nazală.

Românca n-a reușit să ducă la bun sfârșit nici meciul de dublu, retrăgându-se  împreună cu partenera Irigoyen, la 3-0 pentru cuplul Bonaventure / Peterson.

Amendat pentru că a vrut s-o vadă pe Simona Halep

simeon stalpnicul png

Finala jucată de Simona Halep la Dubai a fost atracţia zilei de sâmbătă. Iubitorii sportului au renunţat la multe ca să ajungă în faţa televizoarelor la ora 17.00, iar unii au încălcat chiar legea. Un anume Vasile, din Bistriţa, aflat pe drum, la volanul maşinii sale, s-a grăbit să prindă meciul şi a depăşit viteza regulamentară. A mers cu 74 de km/h unde limita era de 50 de km/h şi a fost penalizat cu 390 de lei. În motivarea de pe amendă acesta a notat sec: „Începe Halep de la ora 5”.

Simona Halep a bătut-o pe Karolina Pliskova în finala din Dubai

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
coada imigrari IGI jpeg
image
image
image
image
image
image
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
fcsb jucatori galerie jpg
David Popovici jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net