Simona Halep explică startul chinuit de la US Open

Ultima actualizare:

    Foto: Reuters
Foto: Reuters

Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, luni, că în meciul cu Danielle Rose Collins, din primul tur de la US Open, a avut emoţii, însă a învăţat că trebuie să lupte până la ultima minge şi să câştige partida chiar dacă a pierdut primul set.

"A fost un meci dificil, am început un pic nervoasă, cu emoţiile care sunt mereu în primul tur la un turneu, ea a jucat foarte bine, este tânără, motivată, vine de la colegiu şi n-a avut nimic de pierdut. Am încercat să fac tot ce pot pe teren şi de aceea probabil l-am şi câştigat. Am învăţat că trebuie să lupt până la ultima minge şi să am încredere că pot câştiga meciul chiar dacă am pierdut primul set", a declarat Halep, care a spus că nici nu ştia cum arată adversara ei, deoarece a văzut-o prima oară pe teren.

Simona Halep a afirmat că a simţit o oarecare presiune la acest meci: "Nu e uşor să fii locul doi în lume şi să vii la un turneu de Grand Slam ca favorită a doua, toată lumea îmi spune că am şanse să câştig acest titlu, dar sunt încă departe şi trebuie să acord atenţie fiecărui meci în parte".

Întrebată dacă a intrat în panică vreun moment şi dacă s-a gândit că ar putea pierde, ea a răspuns: "Nu am intrat în panică, doar că la ultimul ghem al primului set am dorit să arunc mingea în afara terenului pentru că mi s-a părut că e incredibil de dificil pentru mine, după care am mers la toaletă şi mi-am zis nu am nimic de pierdut şi am jucat bine".

Despre viitoarea adversară, Jana Cepelova, Halep a afirmat că a avut un sezon bun: "O ştiu, a avut un an bun, am văzut-o când a câştigat finala la Charleston, va fi un meci dificil de asemenea, intenţionez să mă pregatesc pentru acest meci la fel de bine şi să-l câştig."

Danielle Rose Collins a afirmat că meciul cu Simona Halep a reprezentat o experienţă incredibilă: "A fost o experienţă incredibilă, ea este o jucătoare extraordinară, cu multe victorii la activ m-am bucurat de această experienţă, dar ea este peste nivelul meu."

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie nr. 2, a avut nevoie, luni, de un set decisiv pentru a o învinge, cu scorul de 6-7 (2), 6-1, 6-2, pe jucătoarea americană Danielle Rose Collins, fără loc WTA, dar fostă ocupantă a poziţiei 553 în 2012, în primul tur al US Open, ultimul Grand Slam al anului.

Halep va evolua în turul 2 în premieră împotriva sportivei Jana Cepelova (Slovacia), locul 65 WTA, care a învins-o, cu scorul de 2-6, 7-5, 6-1, pe Maria-Teresa Torro-Flor (Spania), locul 62 WTA.

Calificarea în turul doi la US Open este recompensată cu 60.420 de dolari şi 70 de puncte WTA.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
filipine harta steag drapel foto shutterstock
image
image
image
image
image
image
Dinamo Poli Iasi (Sportpictures) jpg
Dan Petrescu (Sportpictures) jpg
Evan Ndicka (Youtube) jpg
tartan track 2678544 1280 jpg
zeta grecia jpg
akebono getty1 jpg
Danut Lupu (Sportpictures) jpg
PSG Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net