Simona este gladiatoarea!

Ultima actualizare:

    Simona Halep  rămâne pe locul 2  mondial indiferent de  rezultatul de la Roma
Simona Halep rămâne pe locul 2 mondial indiferent de rezultatul de la Roma

La un pas de Colosseum, în ţinutul gladiatorilor, Simona Halep foloseşte racheta de tenis pe post de sabie. A doua jucătoare a lumii a tranşat în favoarea ei duelul românesc cu Alexandra Dulgheru într-o manieră impresionantă, fiind acum la numai doi paşi de trofeul de la Roma.

Foro Italico e locul în care în 2013 a început ascensiunea fulminantă în tenisul mondial a Simonei Halep. În urmă cu doi ani, necunoscuta româncă pleca din calificări şi se oprea în semifinale, învinsă clar (6-3, 6-0) de Serena Williams. Astăzi, Simona e cea care îşi distruge adversarele cu scoruri care nu lasă loc de prea multe comentarii. Aşa s-a întâmplat în toate cele trei meciuri disputate de Halep pe zgura de la Roma, tenismena noastră cedând în total doar şapte ghemuri. Ultima reprezentaţie a „gladiatoarei” Simona Halep a durat ieri doar 56 de minute, în multaşteptatul sfert de finală românesc contra Alexandrei Dugheru.

Urmează Suarez-Navarro, azi de la 13.00

Ambiţia şi determinarea lui „Piti” n-au mai contat în faţa maşinăriei de tenis puse în funcţiune de cealaltă parte a fileului. Forţa şi precizia loviturilor lui Halep, coroborate cu oboseala acumulată de Dulgheru în rundele precedente, au dus la un meci fără istoric.

Cele două românce s-au aflat la egalitate pe tabelă o singură dată, la 1-1 în primul set, după care Simona s-a dezlănţuit. Au urmat 11 ghemuri consecutive trecute în contul constănţencei, care a închis partida cu 6-1, 6-0. „Nemiloasa Halep ajunge în semifinale”, a scris imediat după meci site-ul WTA. Simona Halep mai are un singur hop de trecut până la finala turneului de la Roma. Astăzi, în penultimul act, sportiva noastră va da peste una dintre specialistele jocului pe zgură, iberica Suarez-Navarro, care a bătut-o ieri pe Petra Kvitova cu 6-3, 6-2. Românca are avantajul moral al ultimului meci direct, disputat la Indian Wells şi încheiat cu victoria Simonei în trei seturi, 5-7, 6-1, 6-1. 

Alexandra Dulgheru
Alexandra Dulgheru

Prietene doar la fileu 

După ce şi-a spulberat prietena pe teren, Simona a felicitat-o pe Alexandra. „Bravo!”, i-a spus Halep lui Dulgheru, aceasta din urmă încheind o săptămână extrem de reuşită la Roma. „Nu este uşor să joci împotriva unei românce, dar pe durata meciului uiţi acest lucru. Alexandra a fost obosită, a avut multe meciuri lungi”, a spus Simona Halep la final.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
klaus iohannis 3 jpg
image
image
image
image
image
image
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
fcsb jucatori galerie jpg
David Popovici jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net