Serena Williams a câştigat pentru a şasea oară Australian Open

Ultima actualizare:

    Serena s-a impus în faţa lui Sharapova şi a câştigat al 19-lea trofeu de Grand SlamFoto: Getty
Serena s-a impus în faţa lui Sharapova şi a câştigat al 19-lea trofeu de Grand SlamFoto: Getty

Serena Williams, numărul 1 WTA, a învins-o pe Maria Sharapova, locul 2 mondial, scor 6-3, 7-6 (7/5), şi a câştigat Australian Open pentru a şasea oară, după ce s-a impus şi la ediţiile din 2003, 2005, 2007, 2009 şi 2010.

Williams a câştigat al 19-lea trofeu de Grand Slam din carieră şi al şaselea titlu la Melbourne, devenind a doua cea mai titrată jucătoare din istorie, după Steffi Graf.

Americanca s-a impus detaşat în finala cu Maria Sharapova, în minimum de seturi, scor 6-3, 7-6 (7-5), la capătul unui joc care a durat doar o oră şi 42 de minute, conform adevarul.ro.

Liderul clasamentului WTA a fost foarte agresivă în joc, reuşind 18 aşi.

Chiar dacă nu a excelat la mingile returnate pe serviciul rusoaicei, Williams a servit de fiecare dată impecabil, ceea ce a ajutat-o să nu piardă niciun game pe propriul serviciu. În cele din urmă, Serena s-a impus la tie-break şi a bifat a 17-a victorie în faţa rivalei sale, Sharapova, care rămâne pe locul 2 mondial. În schimb, rusoaica a câştigat în cariera sa doar două meciuri împotriva lui Williams. Ultimul a fost acum zece ani

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net