«Putem da lovitura»

Ultima actualizare:

    Fetele au sărbătorit în vestiar calificarea în semifinalele Ligii Campionilor
Fetele au sărbătorit în vestiar calificarea în semifinalele Ligii Campionilor

CSM Bucureşti a contrazis toate calculele hârtiei şi a eliminat echipa din Rusia, favorită clară înaintea dublei manşe din sferturile Ligii Campionilor la handbal feminin. Acest rezultat, venit după ce în grupe au încheiat pe locul 4, le-a dat aripi româncelor.

Toată lumea se gândeşte că dubla victorie cu Rostov, 26-25 şi 29-28, le-a deblocat pe fetele lui Kim Rasmussen, iar acestea vor acum trofeul. Andrei Luca, managerul trupei şi fost în conducerea lui Oltchim pe vremea când oltencele au jucat finala Ligii Campionilor, crede şi el că este posibil. „Este primul an când suntem în Liga Campionilor şi CSM Bucureşti este prima echipă românească ce obţine calificarea în Final Four, în acest nou format. Cu Oltchim am jucat o semifinală, era tur-retur, la fel finala. Acum ai un singur meci, semifinala, dacă prinzi o zi bună şi câştigi, mergi în finală, care e tot un meci”, a spus Luca. „Nu facem pronosticuri acum privind ce va fi la Budapesta. Vor fi două zile frumoase în care vom lupta ca şi până acum.

Abia ne-am calificat. Mai e până în luna mai”, a spus şi Aurelia Brădeanu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Vinerea Mare, cea mai neagră zi a creștinismului  Ce semnificație are Prohodul Domnului jpeg
image
image
image
image
image
image
sabalenka instagram jpg
Maradona
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net