Pariul câştigător al lui "Genie" Bouchard! E îndrăgostită tenismena?

Ultima actualizare:

    Eugenie Bouchard şi John Goehrcke
Eugenie Bouchard şi John Goehrcke

Jucătoarea de tenis Eugenie Bouchard a fost una dintre personalităţile care au asistat noaptea trecută la Superbowl, finala campionatului de fotbal american câştigată de Philadelphia Eagles contra celor de la New England Patriots.

Frumoasa canadiancă n-a venit însă singură la meci, ci a fost însoţită de studentul John Goehrke.


    Eugenie şi John, la finala Superbowl 2018
Eugenie şi John, la finala Superbowl 2018

Cei doi s-au cunoscut cu ocazia ediţiei precedente a Superbowl-ului, atunci când tenismena a pierdut un pariu pe Twitter şi a acceptat o întâlnire cu John.

Mai exact, la pauza finalei din 2017, "Genie" a prezis victoria lejeră a echipei Atlanta Falcons, în condiţiile în care aceasta avea un avantaj confortabil. Ei bine, John Goehrcke n-a fost de-acord, declarându-se încrezător că New England Patriots va întoarce rezultatul, aşa cum s-a şi întâmplat.

Ca urmare, Eugenie a acceptat invitaţia în oraş a lui John, iar relaţia lor a continuat, presa de peste Ocean speculînd acum asupra unei apropieri intime între cei doi. E şi normal, de vreme ce tenismena şi studentul norocos s-au mai întâlnit de câteva ori, pozând de fiecare dată într-un cuplu extrem de fericit.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Edi Ionescu și Bianca au impodobit bradușl jpg
ilie dobre jpg
Baiaram craiova jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Matvei Safonov (EPA) jpg
Ianis Hagi (Facebook) jpg
Universitatea Craiova (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net