Neagu, campioana cu gaură în umăr

Ultima actualizare:

    Cristina Neagu a câştigat, graţie celor 3 goluri marcate în finală, şi titlul de golgheteră a competiţiei, cu 102  goluri, la egalitate cu croata PenezicFoto: Mediafax
Cristina Neagu a câştigat, graţie celor 3 goluri marcate în finală, şi titlul de golgheteră a competiţiei, cu 102 goluri, la egalitate cu croata PenezicFoto: Mediafax

Cristina Neagu (26 de ani) a atins Everestul handbalului feminin la nivel de echipe de club. Câştigătoare a Ligii cu Buducnost şi golgheteră a competiţiei, românca nu uită că în 2011 s-a confruntat cu o gaură în umăr, o accidentare care a ţinut-o mult timp pe tuşă.

După un 2014 formidabil, în care a fost declarată a doua jucătoare a lumii, Cristina Neagu e la apogeul carierei. Victoria obţinută de echipa muntenegreană Buducnost în Liga Campionilor (26-22 în finala cu Larvik) i se datorează în primul rând ei. Aceasta pentru că Neagu a fost cea mai prolifică marcatoare a competiţiei (102 goluri), la egalitate cu altă sportivă croată. „E o zi pe care o să mi-o amintesc toată viaţa. Sunt sigură că toate se întâmplă cu un motiv şi Dumnezeu a vrut ca eu să ajung la Buducnost şi să-mi îndeplinesc visul”, a spus Cristina, la puţine minute după succes. În mod sigur, prin mintea Cristinei au trecut şi momentele de coşmar din 2011, când o accidentare a scos-o din circuit aproape doi ani. „Am avut o gaură în umăr, îmi zburase cartilajul”, spunea handbalista noastră atunci.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
klaus iohannis 3 jpg
image
image
image
image
image
image
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
fcsb jucatori galerie jpg
David Popovici jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net