Luăm medalie din 5 în 5 ani la handbal feminin?

Ultima actualizare:

    Aurelia Brădeanu  a câştigat argintul  la Mondialul din  Rusia, din 2015
Aurelia Brădeanu a câştigat argintul la Mondialul din Rusia, din 2015

Statistica ultimului deceniu ne dă speranţe că România va lua o medalie la Campionatul Mondial care a debutat sâmbătă (5 decembrie) în Danemarca.

Handbalistele tricolore se află în faţa unui nou turneu final. Generaţia condusă de Cristina Neagu abordează Mondialul din această lună cu obiectivul de a rămâne în cursa pentru Jocurile Olimpice de anul viitor, dar în acelaşi timp speră să urce pe podiumul competiţiei. De-a lungul timpului, româncele au luat patru medalii la handbal în sală (titlurile mondiale din 1956 şi 1960 au fost obţinute în aer liber), dar jumătate dintre acestea au venit în ultimul deceniu.

În 2005, în Rusia, fetele antrenate atunci de Gheorghe Tadici au făcut un Mondial aproape perfect, fiind învinse doar în finală de naţionala ţării-gazdă. Peste cinci ani, în 2010, tehnicianul Radu Voina a condus România spre bronzul  Europeanului organizat pe tărâm nordic (în Norvegia şi Danemarca). Aşadar, după 2005 şi 2010, urmează 2015? Pentru trei dintre componentele din lotul actual ar fi o performanţă unică. Mai exact, Aurelia Brădeanu (36 de ani), Valentina Ardean-Elisei (33 de ani) şi portăriţa Paula Ungureanu (35 de ani) au pus umărul în urmă cu 10 ani la cucerirea argintului mondial din Rusia.

Am spulberat Puerto Rico la debut 

Sâmbătă, naţionala României, antrenată de suedezul Tomas Ryde, a avut un meci de „antrenament” în prima zi a Mondialului din Danemarca. Tricolorele au câştigat la pas întâlnirea cu Puerto Rico (47-14), o debutantă la un turneu final de asemenea anvergură. Mâine (ora 16.00, DolceSport), România are o altă partidă lejeră în Grupa D a competiţiei, împotriva Kazahstanului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Servetelul acordului de transfer al lui Lionel Messi la FC Barcelona (EPA) jpg
FC Botosani CS Mioveni, Aldair (Sportpictures) jpg
Dinamo (Sportpictures) jpg
Monica Niculescu (EPA) jpg
CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Halep jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net