JO de la Tokyo au fost amânate. Varianta vara 2021, mai bună decât toamna 2020

Ultima actualizare:

    Cel mai probabil, Jocurile Olimpice de la Tokyo se vor desfășura anul viitorFoto: Guliver / GettyImages
Cel mai probabil, Jocurile Olimpice de la Tokyo se vor desfășura anul viitorFoto: Guliver / GettyImages

Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a anunțat reprogramarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo. Și, cel mai probabil, aceste se vor desfășura în vara anului 2021. Deși o reprogramare în toamna acestui an ar fi mai puțin costisitoare, aceasta ar fi de evitat fiindcă nimeni nu știe cum va evolua pandemia cu Covid-19.

Prin amânarea ediției de la Tokyo, de anul acesta, s-a înregistrat o premieră istorică. Astfel, este pentru întâia oară când Jocurile Olimpice de vară sunt amânate pe timp de pace. În întreaga istorie, au mai fost anulate edițiile din 1916, 1940 și 1944, însă pentru că au fost programate în perioada celor două războaie mondiale.Pe de altă parte, CIO, dar și Comitetul de Organizare înclină spre reprogramarea Jocurile Olimpice în vara lui 2021. În primul rând, fiindcă această operațiune nu este deloc simplă. De altfel, acum câteva zile, într-un interviu pentru "Southwest Broadcasting", Thomas Bach, președintele CIO, a spus: ”A reprograma Jocurile Olimpice nu este ca și cum am amâna un meci de fotbal pentru sâmbăta viitoare”. Pe de altă parte, deși varianta ca JO să se desfășoare la toamnă ar fi fost mai puțin costisitoare, ea prezintă un mare dezavantaj. Și anume că nimeni nu știe când se va încheia pandemia cu Covid-19... În acest moment, de pildă, sunt numeroase turnee de calificare la Jocuri amânate. Iar reprogramarea lor va reprzenta o problemă. În ultimele zile, tot mai multe federații sportive și comitete olimpice naționale au anunțat că vor boicota competiția dacă se va disputa la datele stabilite inițial (24 iulie - 9 august).Urmează ca decizia să fie validată de Comitetul Executiv al CIO, însă este vorba practic despre o simplă formalitate. ”În circumstanțele actuale, pe baza informațiilor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății, președintele CIO și premierul Japoniei au ajuns la concluzia ca Jocurile Olimpice de la Tokyo să  fie reprogramată la o altă dată, cel mai târziu în vara lui 2021, punând pe primul plan sănătatea sportivilor și a tuturor persoanelor implicate în organiare și a comunității internaționale”. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
crocodil australian shutterstock 105185141 jpg
image
image
image
image
image
image
profimedia 0871124364 jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Jose Mourinho (EPA) jpg
Real Madrid (EPA) jpg
Andy Murray (EPA) jpg
Gloria Buzau Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Andres Sfait (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net