Halep şi Dulgheru se bat pentru semifinale la Roma

Ultima actualizare:

    Simona, locul  2 mondialFoto: AP
Simona, locul 2 mondialFoto: AP

Româncele au luat-o razna în capitala Italiei, dar în sensul bun al cuvântului. După performanţele din turul doi, unde doar SUA au mai avut trei jucătoare în optimi. Din păcate, două compatrioate se vor bate pentru un singur loc.

Colege de curând în Cupa Fed, Simona Halep şi Alexandra Dulgheru vor fi duşmance azi, la Roma. Numărul doi mondial a trecut într-o singură oră de joc de membra mai accesibilă a familiei Willimas, Venus, şi s-a calificat fără emoţii în sferturile de finală, scor 6-2, 6-1. „Dulgheriţa” a furnizat însă o surpriză de proporţii. După ce trecuse într-un meci maraton de cehoaica Lucie Safarova, favorita numărul 12, românca a dat efectiv de pământ cu favorita numărul 8, rusoaica Ekaterina Makarova, scor 6-4, 6-3. ”La început mi-a fost greu să dau drumul la joc, să mă mişc şi mă durea tot. Am încercat să nu mă gândesc la asta. Nu a fost uşor. La un moment dat însă, puteam face tot ce îmi trecea prin minte”, a spus Alexandra, după meci. Bucuria românilor se estompează puţin şi un gust amar avem în gură când vedem încrucişarea de pe tablou. Cele două românce vor trebui să joace între ele pentru un singur loc în semifinale, dar până la urmă există şi o parte bună. Indiferent că va câştiga favorita Halep sau „miracolul” Dulgheru, România e sigură că va avea măcar o jucătoare în penultimul act. “O să fie un meci frumos cu Simona Halep, atât pentru noi, cât şi pentru publicul românesc”, a precizat Dulgheru. Putem avea însă trei jucătoare în sferturile de azi, pentru că Irina Begu a jucat şi ea aseară, după închiderea ediţiei, cu bielorusa Victoria Azarenka. Ultima, care ne şi interesează direct, e retragerea favoritei 1, Serena Williams, în meciul cu Christina Mchale, din cauza unei accidentări.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Deportări staliniste din Basarabia   „A fost noaptea de marți spre miercuri când ne au ridicat  Mama frământa pâinea, iar tata plângea” jpeg
image
image
image
image
image
image
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
fcsb jucatori galerie jpg
David Popovici jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net