Fraţi printre stele

Ultima actualizare:

    Pau Gasol, de la Chicago Bulls, este o prezenţă constantă în All Star Game. Marc Gasol, de la Memphis Grizzlies, va fi pentru prima dată titular în meciul stelelor baschetului nord-americanFotografii: AP
Pau Gasol, de la Chicago Bulls, este o prezenţă constantă în All Star Game. Marc Gasol, de la Memphis Grizzlies, va fi pentru prima dată titular în meciul stelelor baschetului nord-americanFotografii: AP

În această seară la New York (noaptea de duminică spre luni în România), cei mai spectaculoşi baschetbalişti din NBA propun un show de excepţie. Pentru prima dată, în All-Star Game se vor afla faţă în faţă doi fraţi.

După Superbowl-ul din urmă cu două săptămâni, americanii au parte de un nou spectacol sportiv de pus în ramă. La Madison Square Garden din New York, “meciul stelelor” din NBA va începe cu un angajament unu la unu între Pau Gasol şi Marc Gasol. Cei doi fraţi spanioli vor scrie astfel o pagină de istorie, acesta fiind primul All-Star Game care se va disputa “în familie”.

Pentru iubitorii baschetului de la noi, prezenţa veteranului Pau Gasol (34 de ani) nu e o surpriză, jucătorul lui Chicago Bulls fiind o prezenţă constantă printre baschetbaliştii de top din NBA. Mezinul Marc (30 de ani) e însă mai puţin cunoscut, el explodând în acest sezon în tricoul echipei Memphis Grizzlies. Aşadar, meciul dintre Est şi Vest din această noapte va fi urmărit cu sufletul la gură şi la Barcelona, oraşul natal al celor doi Gasol.

“Când jucăm unul împotriva celuilalt, nu prea vorbim şi nici măcar nu ne privim în ochi”,a recunoscut Marc. “Pentru noi, e o mare onoare să fim prezenţi în acest meci. Suntem o familie norocoasă”, a completat Pau.

Alegerea fraţilor Gasol în echipele de start a aparţinut fanilor din întreaga lume, care şi-au exprimat voturile pe site-ul NBA. Rezervele au fost alese tot prin vot de antrenorii echipelor din liga nord-americană de baschet. Meciul va fi în direct la Dolce Sport.

Titularii din All-Star Game

  • Conferința de Est: LeBron James (Cavaliers), Pau Gasol (Bulls), John Wall (Wizards), Kyle Lowry (Raptors), Carmelo Anthony (Knicks)
  • Antrenor: Mike Budenholzer (Hawks)
  • Conferința de Vest: Stephen Curry (Warriors), Marc Gasol (Grizzlies), James Harden (Rockets), Klay Thompson (Warriors), Dirk Nowitzki (Mavericks)
  • Antrenor: Steve Kerr (Warriors)

Marc, monedă de schimb pentru Pau

Ca un amănunt de culoare, carierele celor doi fraţi spanioli s-au mai intersectat o dată în NBA. Se întâmpla în 2008, când Pau Gasol a fost vândut de Memphis Grizzlies la Los Angeles Lakers. În schimb, cei din Memphis au primit mai mulţi jucători, printre care şi Marc Gasol. Bineînţeles, fraţii Gasol sunt coechipieri în naţionala Spaniei, cucerind împreună titlul mondial în 2006.

image
image
image
image
image
image
sabalenka instagram jpg
Maradona
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net